Sute de polițiști constănțeni vor fi la datorie, zilnic, în minivacanța de Rusalii. Ce ne recomandă oamenii legii
Sute de polițiști constănțeni vor fi la datorie, zilnic, în minivacanța de Rusalii. Ce ne recomandă oamenii
10 Jun, 2022 15:58
ZIUA de Constanta
1298
Marime text
Aproximativ 300 de polițiști constănțeni vor fi la datorie, zilnic, în această minivacanță, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, astfel încât Sărbătoarea de Rusalii să fie celebrată în siguranță.
Peste 1.100 de polițiști vor acţiona vineri, sâmbătă, duminică și luni în dispozitivul de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea și descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor.
Polițiștii rutieri constănțeni, cărora li se vor alătura polițiști rutieri ai Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, precum și ai altor inspectorate de poliție județene din țară, vor fi prezenți pe principalele artere rutiere din județul Constanța, în special pe cele din nordul și sudul litoralului, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fluidizarea traficului rutier și prevenirea producerii unor evenimente rutiere. , transmite IPJ Constanța.
Aceștia vor folosi aparate radar, aparate etilotest și drug test, în vederea depistării șoferilor care încalcă legislația rutieră.
Potrivit sursei citate, în ceea ce privește mijloacele de transport feroviar, peste 100 de polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică și vor acționa pentru prevenirea și combaterea furturilor din buzunare, de și din bagaje, a tâlhăriilor și descurajarea comiterii de fapte antisociale, atât în stațiile de cale ferată, cât și în vagoanele de călători.
Pentru a petrece această minivacanță în siguranță, polițiștii constănțeni vă recomandă:
- Manifestaţi grijă pentru banii şi bunurile proprii (geantă, portmoneu, telefon mobil) atunci când vă aflaţi în spaţii aglomerate sau pe plajă;
- În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment şi priviţi cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră;
- Participanții la trafic sunt sfătuiți să circule cu atenţie, să respecte semnalizarea rutieră şi semnalele poliţiştilor rutieri;
- Conducătorii auto trebuie să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive;
- Pietonii sunt sfătuiți să circule pe trotuare, să traverseze strada numai prin locurile special amenajate trecerii pietonilor, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu staţioneze pe partea carosabilă.
Nu uitați, atitudinea preventivă vă poate salva din multe situaţii neplăcute!
În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist sau sunaţi la 112!, mai precizează sursa citată.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii