Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:52 01 02 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tanczos Barna- „Nu putem vorbi de creșteri salariale în 2025” (VIDEO)

ro

01 Feb, 2025 14:15 209 Marime text
 
 
  • Guvernul a decis că nu vor exista creşteri de pensii şi salarii în acest an, dar nici nu au fost luate în calcul creşteri de taxe şi impozite.


Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat sâmbătă, după ședința de Guvern, că bugetul pentru 2025 a fost construit cu prudență, fără a lua în calcul creșteri de taxe și impozite.

Oficialul a subliniat că nu există spațiu fiscal pentru noi majorări salariale sau pentru indexarea pensiilor la începutul anului.

Potrivit acestuia, ”anul acesta, cu siguranţă, nu putem vorbi de creşteri salariale”.

”Ne-am asumat plata salariilor la nivelul lunii noiembrie 2024 şi ne vom ţine de această promisiune. Am făcut un calcul, la sfârşitul anului şi am văzut că nu este spaţiu fiscal pentru a mai face o dată indexările de pensii la începutul anului şi am luat această decizie, ne vom ţine de promisiune şi vom plăti toate pensiile la nivelul anului trecut şi cu siguranţă nu se va repeta scenariul de anul trecut, care a fost un an extrem de dificil, din toate punctele de vedere, a fost an electoral, a fost an cu foarte multe dispute pe tot ce înseamnă creşteri de salarii”, a precizat ministrul.

În 2025, ”obiectivul acestui guvern este să menţinem la acest nivel salariile, pensiile să le putem plăti şi să începem acea reformă care va duce treptat la reducerea cheltuielilor cu personalul”.

Barna a mai precizat că bugetul a fost construit fără a se lua în calcul creşteri de taxe şi impozite: ”Noi nu calculăm cu nicio creştere de taxe şi impozite în 2025”.




În VIDEO de mai jos, Briefing la finalul ședinței de guvern, susținut de Ministrul Finanțelor Tánczos Barna și de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin


 
Citește și: 

Proiectul bugetului pentru 2025, publicatTanczos Barna- „150 de miliarde de lei se vor regăsi în autostrăzi, spitale noi, programe de dezvoltare locală“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii