Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:19 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Targul de aventuri si vacante, la prima editie (galerie foto)

ro

24 Apr, 2010 03:24 1966 Marime text
s7009474.jpgPavilionul Expoziţional Mamaia găzduieşte, începând de ieri, prima ediţie a Târgului de Turism - „Târgul Vacanţelor", organizat de ANAT - Regiunea Sud-Est. Târgul Vacanţelor este completat de un Târg de Aventură, dedicat pescuitului, vânătorii şi sportului în general.

Acest eveniment întregeşte Calendarul Naţional de Târguri al ANAT, iniţiatorul şi susţinătorul târgurilor regionale, care se bucură de un succes din ce în ce mai mare în rândul operatorilor din turism. Evenimentul reuneşte hoteluri, tour-operatori şi agenţii cu experienţă în domeniul turismului, operatori de turism şi agrement, reprezentanţi ai asociaţiilor de promovare a turismului şi autorităţi locale, precum şi organizatori de congrese şi turism de afaceri. „La acest târg participă un număr de 14 unităţi expozante din turism, însemnând agenţii de turism cu renume, firme de închirieri maşini, precum şi reprezentanţi ai aeroportului Mihail Kogălniceanu. Din acest eveniment vrem să facem o tradiţie anuală, aşa cum se organizează şi în alte oraşe ale tării, cum ar fi Bucureşti, Cluj, Timişoara", ne-a declarat Cristian Bărhălescu, preşedintele ANAT- Regiunea Sud-Est.

„Târgul Vacanţelor" aduce în faţa vizitatorilor oferte de vacanţă de la cele mai importante agenţii de turism din ţară, oferta fiind variată şi accesibilă tuturor. Secţiunea de aventură a evenimentului este dedicată pescarilor, vânătorilor şi amatorilor de sporturi outdoor. În acest sens, vizitatorii vor putea admira, dar şi cumpăra, echipamente de pescuit, de paint-ball şi vânătoare, toate la preţuri accesibile.

Târgul de „Aventuri şi Vacanţe" îşi va închide porţile duminică.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii