Tarifele RCA pentru 2025. Prețuri cu până la 30% mai mari decât în anul 2024
Tarifele RCA pentru 2025. Prețuri cu până la 30% mai mari decât în anul 2024
27 Dec, 2024 18:00
ZIUA de Constanta
424
Marime text
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat noile tarife pentru asigurarea auto obligatorie, iar în funcție de aceste prețuri de referință, companiile de asigurări vor stabili costul RCA în prima jumătate a anului 2025, scrie stiripesurse.ro.
Prețurile asigurărilor auto obligatorii au crescut constant în ultimii ani, chiar și în contextul impunerii unor plafonări de către Guvern.
Iată cât va costa asigurarea RCA în 2025
Conform noilor tarife de referință publicate de ASF, asigurarea RCA va deveni mai scumpă. În anumite cazuri, șoferii ar putea plăti peste 5.000 de lei anual pentru o asigurare auto obligatorie.
Tarifele variază în funcție de zona de înregistrare a vehiculului și de puterea motorului.
De exemplu, pentru zona București-Ilfov, cel mai mic tarif de referință pentru asigurarea auto va fi de 1.844 lei pe an. Acesta va fi aplicat șoferilor cu vârste între 51 și 60 de ani, care dețin o mașină cu o putere de maximum 50 de kilowați.
Astfel, tariful minim va crește cu peste 8% față de prețurile actuale, iar în cazul vehiculelor cu motoare mai puternice, tariful de referință va crește cu mai mult de 30%.
Pentru restul țării, cel mai mic tarif va fi de 1.064 lei, aplicat pentru o mașină cu o putere de 50 KW, deținută de o persoană cu vârsta între 51 și 60 de ani.
Asigurarea auto obligatorie poate depăși 5.000 de lei
Cele mai mari creșteri vor afecta șoferii tineri, care dețin vehicule puternice. În schimb, persoanele de peste 50 de ani vor beneficia de cele mai avantajoase tarife, dacă au mașini cu motoare sub 50 KW.
Pentru un vehicul cu o putere de peste 300 KW, un șofer sub 30 de ani va plăti un tarif anual de 5.240 lei, ceea ce reprezintă cel mai mare tarif de referință stabilit de ASF.
Șoferii din București și Ilfov vor plăti cu aproximativ 1.500 de lei mai mult pentru asigurarea RCA decât cei din alte județe. De asemenea, persoanele sub 30 de ani vor plăti aproape dublu față de alte categorii de vârstă, având în vedere riscul mai mare de a provoca accidente rutiere în rândul tinerilor.
Citește și:
GuvernSe prelungește plafonarea prețurilor la polițele RCA până la 31 martie 2025
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii