Taxa de pod pentru Feteşti va putea fi achitată prin noi posibilităţi

23 Jul, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
3560
Marime text
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a încheiat convenţii privind încasarea tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre între Feteşti şi Cernavodă (peaj) cu încă doi distribuitori, respectiv SC Mol Retail Comert SRL şi SC Socar Petroleum SA.
Până în prezent, tariful de trecere a podului putea fi plătit la reţele de carburanţi ale OMV Petrom, Mol şi Rompetrol. Prin convenţiile încheiate de CNADNR cu MOL Retail Comerţ SRL - firma care administrează benzinăriile preluate de Mol de la Agip - şi Socar Petroleum SA, „numărul punctelor în care se poate achita peajul este de 925“, a punctat CNADNR într-un comunicat de presă.
Tariful de trecere poate fi achitat, pe lângă benzinării, şi prin SMS sau în numerar la staţia de taxare Feteşti. Dacă se optează pentru achitarea peajului la distribuitorii autorizaţi sau prin SMS, acesta se poate achita înainte de utilizarea podurilor sau până la ora 24.00 a zilei următoare trecerii. Dacă se optează pentru achitarea peajului cash la staţia de taxare Feteşti, se vor utiliza porţile prevăzute cu bariere şi agenţi încasatori, semnalizate corespunzător. Peajul achitat la distribuitorii autorizaţi sau prin SMS şi neutilizat într-o perioadă de 12 luni îşi pierde valabilitatea. Utilizatorii sunt rugaţi ca, la achiziţionarea unor peaje, să verifice datele pe care le transmit prin SMS sau care sunt înscrise pe documentul emis de către distribuitorii autorizaţi ai CNADNR, înainte de a certifica prin semnătură corectitudinea acestora, corecţia ulterioară a unui număr de înmatriculare înscris eronat realizându-se doar în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. Un peaj achitat după expirarea termenului prevăzut de legislaţia în vigoare (după ora 24.00 a zilei următoare trecerii) nu poate fi luat în considerare pentru trecerea în cauză.
În situaţia în care peajul se achită prin SMS, trebuie parcurşi patru paşi, prin două mesaje trimise şi două mesaje primite, astfel: pasul 1 - mesaj trimis: numărul de înmatriculare urmat de categoria tarifară a vehiculului (1, 2, 3 sau 4). Exemplu pentru autoturism: B54AJV 1, unde 1 reprezintă categoria tarifară; pasul 2 - mesaj primit: informaţii privind numărul de înmatriculare, categoria tarifară a vehiculului, costul total şi se solicită confirmarea achiziţiei; pasul 3 - mesaj trimis: textul „DA“ dacă se doreşte continuarea achiziţiei, în cel mult 3 ore de la primirea mesajului de la pasul 2; pasul 4 - mesaj primit: confirmarea achiziţiei ce conţine seria peajului, numărul de înmatriculare al vehiculului, categoria tarifară a vehiculului, valabilitatea peajului.
Precizăm faptul că prin SMS se poate achiziţiona peajul doar pentru 1 trecere; prin SMS se poate achiziţiona peajul doar pentru vehicule înmatriculate în România; prin SMS nu se poate achiziţiona peajul dacă solicitarea este iniţializată din afara teritoriului României; în cazul în care se trimite textul în alt format, decât cel prevăzut la pasul 1, acesta nu va fi luat în considerare; detalii privind costul total al achiziţiei peajului prin SMS este comunicat utilizatorului în mesajul text prevăzut la pasul 2 (costul total cuprinde şi costul generat de utilizarea serviciului de mesaje scurte); utilizatorul nu poate considera peajul emis dacă nu a primit mesajul de confirmare.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii