Testarea virginității la femei, la cerere, eliminată oficial

02 May, 2023 14:52
ZIUA de Constanta
1311
Marime text
Pentru că reprezintă o procedură intruzivă, practica testării virginității, la cererea unor persoane fizice, a fost eliminată oficial, potrivit unui ordin comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Justiției apărut pe 2 mai 2023 în Monitorul Oficial. Astfel, examinarea genitală pentru constatarea virginității se face de-acum numai în proceduri oficiale, la solicitarea autorităților.
Ordinul comun al MS și MJ nr. 1.434/687/C/2023, oficializat azi, vizează modificarea Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale, conținute de Ordinul nr. 255/1.134/C/2000, în sensul eliminării unei practici ce implică o procedură intruzivă, ce are impact, cel puțin, asupra psihicului femeilor.Este vorba, mai exact, de eliminarea, indiferent de vârsta persoanei, a practicii testării virginității la femeie, la cererea persoanelor fizice, prin examinarea integrității himenale, a constatării stării de virginitate, precum și a eliberării certificatului medico-legal asupra stării de virginitate.
De acum înainte sunt posibile doar stabilirea capacității sexuale, vârstei, conformației sau dezvoltării fizice, precum și constatarea stării obstetricale în cazuri de sarcină, viduitate (văduvie), avort, naștere, lehuzie. Așadar, examinarea genitală pentru constatarea virginității mai este posibilă doar la cererea organelor judiciare.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii