“Ţineau loc de bursă de afaceri, mic parlament” Cum sunt evocate cafenelele Constanţei de la 1835-1840

Cafenelele Constanţei se numără şi azi, în secolul XXI, printre locurile cele mai frecventate de aşa-numita protipendadă.

Indiferent că vorbim despre cafenelele din centrul vechi al Constanţei, despre cele din mall-uri sau despre cele situate pe marile bulevarde, cafenelele reprezintă un mod de petrecere a timpului. Ar fi interesant de urmărit ce personalităţi constănţene, ce funcţionari publici, ce politicieni fac dintr-o cafea băută în cafenea un adevărat stil de viaţă. La fel, ar fi interesant de aflat câţi dintre cafegiii din cafenele îşi beau cafeaua aici şi nu în alte părţi din pură plăcere sau pentru să sunt efectiv nevoiţi.

Aşa cum notează reputatul critic şi istoric de artă Doina Păuleanu în lucrarea „Constanţa 1878-1928. Spectacolul modernităţii târzii” (volumul II), „denumirea de cafenea (cahvenea) vine din cuvântul turcesc kahvehane, kave-hane, ceea ce înseamnă local public în care se poate bea cafea după moda turcească, unde oamenii puteau să joace zaruri, table sau ghiordum şi să fumeze tutun, în schimbul unei preţ relativ mic”. În lucrarea menţionată, Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa, dedică nişte pagini aparte primelor cafenele din Constanţa. „La Kiustendje este de presupus că primele cafenele apar mai târziu, din cauza statului său cvasi-rural. Scarlat Huhulescu îşi aminteşte că, în general, clădirile Constanţei nu prezentau la 1878 «nici o caracteristică, iar în Piaţa Ovidiu de astăzi, o serie de barăci adăposteau cafenelele epocei» (Scarlat Huhulescu, „Constanţa la 1878, Voinţa Dobrogei, I, nr. 31, Constanţa, 28 octombrie 1928, p.8)”.

În aceeaşi lucrare, istoricul de artă consemnează: „Colonelul Marin Ionescu Dobrogianu precizează: «Cam pe unde este acum statuia lui Ovidiu, era un han cu o cafenea. La etaj se urca printr-o scară exterioară» (Colonel Ionescu Dobrogianu, Idem, pag. 125)”.

Doina Păuleanu scrie despre cafenelele Constanţei aşa cum au fost ele evocate şi de Gh. Stavraca: „Într-o evocare a Kiustendjei, Gh. Stavraca menţionează că locurile de divertisment erau (pe la 1835-1840) «doar două cafenele, murdare şi mititele, una lângă port şi alta mai sus, cam pe unde este acum cofetăria Pariziana» (chiar în Piaţa Independenţei); acestea «ţineau loc de bursă de afaceri, mic parlament, loc de întâlnire şi de distracţie al populaţiei locale. De cum se însera, lumea se închidea în case O para cafeaua, o para narghileaua umplută cu bectimis veritabil, pe care îl fumai şezând turceşte la cafenea, pe divanurile de scândură acoperite cu scoarţe şi covoare de jur împrejurul încăperii joase a cafenelei» (I. N. Duployen, „Constanţa acum o sută de ani”)”.

Criticul de artă îl citează, în această lucrare, şi pe inconfundabilul Nicolae Iorga, care descrie un drum de la gară spre centru, la începutul veacului trecut: „«Când ai ajuns jos, te afli într-o piaţă cu prăvălii, cofetării, berării, cafenele luminate... În piaţă, un Ovidiu de bronz, făcut pentru noi de un sculptor italian, aminteşte de versificatorul elegant care a vorbit rău de Sciţia barbară, cu gândul la pieţele luxoase şi la frumoasele femei ale Romei împărăteşti. Aici în piaţă e mişcare: lume stă înaintea cafenelei şi cofetăriei, lume europeană» (Nicolae Iorga, „Drumuri şi oraşe din România”)”.