Trafic îngreunat din cauza ceții, pe A2 și alte drumuri din județul Constanța
Trafic îngreunat din cauza ceții, pe A2 și alte drumuri din județul Constanța
16 Nov, 2020 07:55
ZIUA de Constanta
1721
Marime text
- Ceață pe mai multe artere din județul Constanța.
- ANM anunță cod galben de ceață în Dobrogea până la 10.00.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că ceața reduce vizibilitatea în trafic sub 200 metri și, izolat, sub 50 de metri, pe mai multe artere rutiere din județele Alba, Brașov, Bacău, Brăila, Călărași, Constanța, Giurgiu, Teleorman și Tulcea, vizibilitatea fiind redusă sub 200 de metri, pe alocuri chiar sub 50 de metri.
De asemenea, ceața reduce vizibilitatea în trafic până la 100 de metri și pe tronsonul kilometric 11 (București) – 49 (loc. Vânătorii Mici, jud.Giurgiu) al autostrăzii A1 București-Pitești.
Traficul este îngreunat din cauza vizibilității reduse și pe autostrada A2 București-Constanța, pe tronsonul cuprins între km. 64 (loc.Lehliu) – km. 212 (mun. Constanța) - vizibilitate sub 100 de metri, pe alocuri vizibilitatea scade la 50 de metri. În condiții similare se circulă și pe A3 Câmpia-Turzii -Nădășelu, A10 Sebes-Turda și A3 Ungheni-Chețani, traficul rutier se desfășoară în condiții de ceață, vizibilitatea în trafic până la 100 de metri.
Conducătorii auto care se deplasează în aceste zone sunt sfătuiți să sporească atenția la volan, să reducă viteză, să evite manevrele riscante în trafic, să folosească în mod corespunzător luminile din dotarea autovehiculelor și să mărească distanța de siguranță între vehicule, transmite InfoTrafic.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii