Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:21 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trafic intens la frontieră în week-end-ul de 1 Mai. Care au fost cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei

ro

02 May, 2022 15:12 1007 Marime text
Poliția de Frontieră. Foto: Poliția de FrontierăÎn perioada 29.04-01.05.2022, la nivelul Poliţiei de Frontieră au fost dispuse măsuri de fluidizare a traficului în punctele de trecere, precum și de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat, fără a se înregistra evenimente deosebite. Aproximativ 4.000 de polițiști de frontieră au fost la datorie, zilnic, desfășurând misiuni de supraveghere şi control la frontieră.

Potrivit unui comunicat al Poliției ed Frontieră, a fost folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere, iar în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire din ţară. În urma măsurilor dispuse la nivelul Poliţiei de Frontieră Române, traficul călătorilor prin punctele de trecere ale frontierei s-a desfăşurat cu operativitate.

„Astfel, în perioada de referinţă, prin punctele de frontieră au efectuat formalitățile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, peste 680.000 de persoane, cetățeni români și străini şi 170.000 de mijloace de transport. 

 În acest week-end, cele mai tranzitate puncte de trecere au fost cele de la frontiera cu Ungaria, unde au efectuat formalităţile de control peste 240.000 de persoane, pe ambele sensuri de deplasare. Trafic intens a fost şi la frontiera aeriană, cu aproximativ 203.000 de persoane, urmată de graniţa româno-bulgară, unde au fost înregistrate peste 96.000 de persoane“ - au precizat reprezentanții Poliției de Frontieră. 


Nu în ultimul rând, în urma misiunilor derulate în zona de competenţă poliţiştii de frontieră au constatat, în această perioadă, 172 de fapte ilegale săvârşite atât de către cetăţeni români, cât şi străini, la regimul frontierei de stat și nu au permis intrarea în ţară a 57  de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege.

„În continuare, recomandăm participanților la traficul transfrontalier să utilizeze toate punctele de trecere și să verifice situaţia traficului prin aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/“ - mai transmite sursa citată. 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii