Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:02 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragedie la scăldat Doi frați de 17 și 21 de ani au murit înecați într-o baltă din județul Vâlcea

ro

21 May, 2022 17:38 1892 Marime text
Doi frați au murit înecați. Foto cu rol ilustrativ: ISU DobrogeaDoi fraţi de 17 şi 21 de ani au murit înecaţi într-o baltă adâncă de patru metri. Tragedia a avut loc lângă lacul de acumulare de pe râul Olt, din Ioneşti, unde cei doi merseseră la scăldat, a anunţat ISU Vâlcea, conform Agerpres.ro.

Potrivit sursei citate, cei doi au fost găsiţi şi scoşi la mal într-un timp relativ scurt, după ce echipele de salvatori au ajuns la faţa locului, iar paramedicii au încercat zeci de minute să-i resusciteze.

"Forţele de intervenţie au constatat la faţa locului că cei doi băieţi au căzut într-o baltă excavată, cu o suprafaţă de 1.000 mp şi o adâncime de circa patru metri, care nu are circuit deschis cu râul Olt. Evenimentul a fost anunţat în jurul orei 14.00, iar pe la 14,20 s-a început căutarea. Primul pe care scafandrii l-au găsit a fost tânărul de 17 ani, în jurul orei 14,50, după alte circa 20 de minute, fiind găsit şi scos la mal şi celălalt tânăr. Din păcate, după efectuarea manevrelor de resuscitare, la ora 15,59, a fost declarat decesul tânărului de 17 ani, iar la 16,15 a fost declarat decesul tânărului de 21 de ani", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.


La faţa locului s-au deplasat patru autospeciale de intervenţiei (un ASAS cu o barcă pneumatică, o autospecială de descarcerare, o autospecială SMURD, o autospecială Duster cu o barcă şi patru subofiţeri de GI Râmnicu Vâlcea şi respectiv Detaşamentul de Pompieri Drăgăşani). Pentru intervenţie au fost alertaţi şi scafandrii din cadrul ISU Olt, cei de la ISU Vâlcea aflându-se într-o misiune similară în judeţul Argeş.

Cazul a fost preluat de poliţişti care fac acum cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.

Pentru a preîntâmpina astfel de evenimente, pompierii vâlceni recomandă populaţiei să frecventeze doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat şi să evite lacurile, canalele sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii de apă sunt foarte puternici sau cu albiile nămoloase ori pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci. 

Agerpres.ro.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii