Tratamentul pentru procedurile de fertilitate a femeilor, decontat cu 4.500 euro. Alte două proiecte despre testarea genetică pentru cancerul de sân
Tratamentul pentru procedurile de fertilitate a femeilor, decontat cu 4.500 euro. Alte două proiecte despre testarea
13 Feb, 2022 15:48
ZIUA de Constanta
2363
Marime text
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, a prezentat, duminică, 13 februarie, un proiect care prevede decontarea procedurilor de fertilitate pentru femeile între 20 şi 45 de ani, în valoare de 4.500 de euro.
„Am publicat pe site-ul Ministerului Familiei un pachet de documente care se referă la decontarea procedurilor de fertilitate în clinicile din România - şi la spitalele de stat şi la clinicile private.
Este vorba despre programul pe care l-am propus când eram primar general şi care funcţionează şi în acest moment în Bucureşti, chiar dacă redus. Noi decontam 1.000 de proceduri pe an, acum se decontează parţial, doar 100 pe an, şi în urma acestui program, o şansă pentru cuplurile infertile, s-au născut în Bucureşti 500 de copii şi sunt 100 de sarcini în evoluţie", a declarat Gabriela Firea.
Ministrul a explicat că programul se adresează cuplurilor, dar pot beneficia de acesta şi femeile singure.
„Extindem, aşadar, acest proiect, de la Capitală la întreaga ţară. El se adresează femeilor între 20 şi 45 de ani. Diferenţa este că, până acum, puteau accesa acest program femeile până în 40 de ani. Suma decontată este de 4.500 euro, echivalentul în lei - este suma maximală, deoarece preţurile diferă, puţin, de la un judeţ la altul", a precizat Gabriela Firea.
Ministrul a adăugat că aceste condiţii şi criterii au fost discutate cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care încurajează foarte mult toate măsurile privind creşterea natalităţii.
Totodată, ea a prezentat alte două proiecte referitoare la testarea genetică pentru cancerul de sân, cu un sprijin de 3.500 euro pentru decontarea testelor, precum şi la evaluarea riscului de apariţie a cancerului la sân, respectiv recomandarea unor strategii de prevenţie personalizate, decontare de teste genetice, de 2.500 lei.
Sursa foto și video: Facebook/ Gabriela Firea
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii