Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:58 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei angajaţi ai Rompetrol, declaraţi cetăţeni de onoare ai oraşului Năvodari. Alexandru Nicolcioiu, printre ei (galerie foto)

ro

09 Sep, 2019 00:00 3325 Marime text
Rafinăria Petromidia Năvodari a sărbătorit 40 de ani de activitate, pe 5 septembrie,  printr-o ceremonie de amploare, care a strâns, în localitatea vecină a Constanţei, oficiali, jurnalişti şi invitaţi de pe două continente, din România, Moldova, Bulgaria, Georgia şi Kazahstan. La eveniment, trei angajaţi au primit titlul de Cetăţean de onoare de la primarul din Năvodari, Florin Chelaru.
 
Prezent la evenimentul din 5 septembrie, Florin Chelaru a vorbit cu emoţii în faţa conducerii Rompetrol şi KazMunayGas. „Pentru mine Rompetrol înseamnă la fel de mult ca şi pentru dumneavoastră. Aici m-am născut ca specialist. Urez Rompetrol şi prietenilor noştri la mulţi ani!
Am venit din dubla postură de primar şi coleg şi am să încerc să vorbesc cu dumneavoastră din calitatea de prieten. Am 12 ani de când am învăţat cum să ţin o instalaţie sub control. Vreau să mulţumesc conducerii Rompetrol pentru continuitate. Rompetrol se scrie cu litere din ce în ce mai mari. Mă bucur să spun că am lângă oraşul Năvodari o societate prosperă.
 
Mă simt dator faţă de Rompetrol şi pentru tot ce aţi făcut pentru mine. Eu şi Consiliul Local avem un proiect important - asfaltarea drumului care leagă platforma cu autostrada. Am semnat contractul cu societatea care se va ocupa de lucrări. Am pe masă proiectul şi autorizaţia. La finele lunii vom da startul lucrărilor. Vom avea patru benzi şi o pistă pentru biciclete”, a spus primarul Florin Chelaru.
 
Trei angajaţi ai Rompetrol au fost numiţi cetăţeni de onoare ai oraşului Năvodari în cadrul unei ceremonii care a avut loc chiar la locul de muncă. În faţa conducerii române şi cazace, cei trei angajaţi au primit titlul din mâinile primarului din Năvodari.
 
„Eu, care am lucrat la Rompetrol, ştiu că nu pot să premiez o întreagă societate printr-o hotărâre de Consiliu Local. Toţi cei care sunt aici sau pe platformă merită să fie declaraţi cetăţeni de onoare. Dar ne-am limitat la trei personalităţi ale societăţii: Laurenţia Ţiclete, Dumitru Nicului şi Alexandru Nicolcioiu”, a conchis primarul din Năvodari. Precizăm că Alexandru Nicolciou a fost unul dintre primii angajaţi ai rafinăriei Petromidia, iar în prezent este consilier al CEO-ului KMG International, Yedil Utekov, şi fost director general al rafinăriei Petromidia.
 
Petromidia a pornit pe 29 iunie 1979 prima instalaţie. Este prima zi în care s-a prelucrat ţiţei, momentul fiind marcat de pornirea instalaţiei de distilare atmosferică împreună cu facilităţile din fluxul tehnologic, parcul de ţiţei, de benzină, motorină, păcură. Produsele rezultate se vindeau pe piaţa internă şi la export prin terminalul din Constanţa. De atunci, lucrurile au mers doar în direcţie crescătoare. În anul 2018, au fost doborâte 11 recorduri, cu niveluri istorice atinse la materiile prime procesate (5,92 milioane de tone), produse petroliere obţinute (5,78 milioane tone), producţia de benzine (1,36 milioane tone) şi motorine (2,75 milioane tone), combustibil de aviaţie (317 mii tone) sau gradul de utilizare a capacităţii de rafinare (91,98%).
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii