Trei copii, cu vârste cuprinse între 2 și 3 ani, s-au rătăcit de părinți în timpul activităților de Ziua Copilului desfășurate la Tulcea (GALERIE FOTO)
Trei copii, cu vârste cuprinse între 2 și 3 ani, s-au rătăcit de părinți în timpul activităților de Ziua


Potrivit IPJ Tulcea, standul laboratorului de criminalistică a fost una dintre atracțiile evenimentului, amprentarea și cercetarea locului faptei stârnind de fiecare dată curiozitate, în special în rândul tinerilor și adolescenților.
De asemenea, copiii au fost foarte bucuroși să îi scoată la plimbare pe Lucky și Ric, câinii de urmă din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Nici polițiștii rutieri nu au stat in spate! Aceștia le-au prezentat sărbătoriților dotările din autospecialele de poliție și laboratorul de educație rutieră, atenționându-i pe cei aproximativ 1600 de micuți cu privire la normele rutiere ce trebuie respectate în calitate de pieton, pasager și biciclist.
Totodată, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat câteva jocuri interactive cu copiii, explicându-le pe înțelesul lor ce măsuri trebuie luate în diferite situații critice și unde să ceară prima data ajutor.
„Cu acest prilej, dorim sa atenționăm părinții și persoanele responsabile să nu lase copiii nesupravegheați, în special când se află în zone aglomerate❗️
În cursul zilei de 1 Iunie 2022, pe durata desfășurării activităților, polițiștii au identificat în aglomerație 3 minori cu vârste cuprinse între 2 și 3 ani, care s-au pierdut de părinți/aparținătorii.
Aceștia au fost identificați si predați familiei, fără a fi victimele vreunor fapte antisociale❗️“ - au precizat reprezentanții IPJ Tulcea.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp