Trei nave ale ABADL intră în reparaţii
Trei nave ale ABADL intră în reparaţiiAdministraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral caută o firmă care să repare trei nave aflate în serviciul Sistemelor de Gospodărire a Apelor Tulcea şi Constanţa.
Pentru andocarea şi repararea acestor nave, ABADL este dispusă să ofere 285.000 de lei fără TVA, potrivit invitaţiei de participare publicate în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice. Deschiderea ofertelor este programată să aibă loc pe 28 octombrie, începând cu ora 13.00, la sediul ABADL din strada Mircea cel Bătrân. Criteriul de atribuire al contractului va fi preţul cel mai scăzut. Una dintre navele ce vor beneficia de reparaţii este un graifer plutitor din cadrul Serviciului de Gospodărire a Apelor Tulcea, care urmează să fie atestat şi avizat de către Autoritatea Navală Română - Registrul Naval Român, pentru navigarea pe ape naţionale şi pe toate sectoarele internaţionale ale Dunării. O altă navă ce va intra în reparaţii prin acest contract, în acelaşi scop, este Gabara 100 tone, aflată, de asemenea, în dotarea Serviciului de Gospodărire a Apelor Tulcea. Cea de-a treia navă ce va intra în reparaţii în scopul atestării şi avizării de către ANR pentru desfăşurarea de activităţi de navigaţie pe Marea Neagră în vederea realizării activităţilor de hidrologie, hidrometrie şi prelevari de probe privind calitatea apei este Marina 1, din cadrul Serviciului de Gospodărire a Apelor Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp