Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:40 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei terenuri din comuna Lumina au fost concesionate. Cine sunt cei ale căror oferte au fost declarate câștigătoare

ro

19 Apr, 2023 14:03 3549 Marime text
În Monitorul Oficial au fost publicate trei anunțuri de concesiune de bunuri -  Servicii de inchiriere sau de vanzare de terenuri ale Primăriei comunei Lumina, județul Constanța.
 
În primul caz, criteriul utilizat pentru determinarea ofertei câştigătoare l-a reprezentat cel mai mare nivel al redevenţei. Au fost primite două oferte, ambele fiind declarate valabile.

Oferta declarată câştigătoare pentru un teren în suprafaţă de 600 mp este cea venită din partea lui Iordan Silviu Ionuţ, cu domiciliul în municipiul Constanţa. Durata contractului este de  25 de ani, iar nivelul redevenţei este de 800 lei/lună.
 
În cel de-al doilea caz criteriul utilizat pentru determinarea ofertei câştigătoare l-a reprezentat cel mai mare nivel al redevenţei. Au fost primite două oferte, ambele fiind declarate valabile.

Oferta declarată câştigătoare pentru un teren în suprafaţă de 893 mp este cea venită din partea lui Andrei Alin, cu domiciliul în municipiul Constanţa. Durata contractului este de 25 de ani, iar nivelul redevenţei este de 320 lei/lună.
 
Nu în ultimul rând, în al treilea caz , criteriul utilizat pentru determinarea ofertei câştigătoare l-a reprezentat cel mai mare nivel al redevenţei. Au fost primite două oferte, ambele fiind declarate valabile.

Oferta declarată câştigătoare pentru un teren în suprafaţă de 700 mp este cea a lui Niță George din comuna Lumina, județul Constanța.

Durata contractului este de 25 de ani, iar nivelul redevenţei este de 350 lei/lună.

 
Potrivit datelor publicate pe site-ul Primăriei Comunei Lumina, primarul comunei Lumina este Dumitru Chiru, iar viceprimarul este Ioan Roman.

Consiliul local este format din: Ștefan Mihai, Daiana Luminița Orezeanu, Loredana Girtone, George Niță, Erhan Selim, George Mocanu, Ana-Maria Ciocan, Simion Romică, Ioan Roman, Claudia Răsteanu, Enghin Hagi-Calil, Mădălina Călin, Aidar Ali, Alexandru Ionescu, Gabriel Pîslaru, Viorel Popescu și Octavian Marius Pîrvu.
 
 
PRECIZĂRI:
 Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii