Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:22 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Trei tineri din Constanța, sancționați pentru nerespectarea măsurii carantinei la domiciliu

ro

10 Feb, 2021 13:59 1337 Marime text

La data de 9 februarie a.c., în jurul orei 17.40, polițiști din cadrul Secției 1au identificat, pe strada Decebal din municipiul Constanța, doi tineri, de 19, respectiv 20 de ani, care, în urma verificărilor, s-a stabilit faptul că aceștia ar fi trebuit să se afle în carantină la domiciliu.

Cei doi au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei fiecare, conform Legii 55/2020.
 
La data de 9 februarie a.c., în jurul orei 19.20, patrula mixtă, formată dintr-un polițist din cadrul Secției 4 și jandarm al G.M.J. Tomis Constanța, a identificat pe strada Crișului din municipiul Constanța un bărbat, de 30 de ani, care, în urma verificărilor, s-a stabilit faptul că acesta ar fi trebuit să se afle în carantină la domiciliu.

Bărbatul  a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 55/2020.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii