Trei zile concediu de divorţ. Propunerea legislativă a ajuns pe masa deputaţilor (document)

01 Mar, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
2425
Marime text
După ce nu a trecut de votul senatorilor, propunerea legislativă iniţiată de Georgian Pop (PSD) privind „Legea concediului pentru divorţ” a ajuns pe masa Camerei Deputaţilor, care are rol decizional.
În prezent, propunerea a fost trimisă la comisiile de specialitate din cadrul Camerei Deputaţilor pentru a primi rapoartele şi avizele necesare dezbaterii în Parlamentul României. În expunerea de motive, iniţiatorul vorbeşte de o rată a divorţului ridicată, fiind vorba de o medie de 25%. Mai exact, în ultimele două decenii aproximativ una din patru căsnicii a sfârşit prin divorţ, conform datelor colectate de către Institutul Naţional de Statistică. De asemenea, datele INS arată că anual peste 60.000 de adulţi şi aproximativ 17.500 de copii sunt afectaţi direct de divorţ.
Astfel, divorţul a devenit un fenomen social cu manifestări constante în ultimele decenii în România. Efectele divorţului sunt profunde şi de cele mai multe ori negative atât la nivel de individ, cât şi la nivel de societate. Iniţiatorul consideră că se impune ca statul să acorde o atenţie sporită persoanelor care trec printr-un astfel de eveniment familial. „Considerăm oportună şi necesară oferirea de sprijin salariaţilor ce trec prin trauma desfacerii căsătoriei prin acordarea unui concediu pentru divorţ de 3 zile plătite”, se arată în expunerea de motive.
În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza propunerea legislativă.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii