Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:12 06 02 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tu ce-ți dorești pentru Constanța, pentru a fi o nouă destinație atractivă 365 de zile pe an? Spune-ne părerea despre viziunea propusă de IULIUS pentru un nou centru de dezvoltare economică, culturală, turistică și socială a orașului

ro

06 Feb, 2025 15:26 217 Marime text


Constanța este destinația care se adaugă pe harta orașelor din România în care compania IULIUS derulează cu succes proiecte ample de regenerare urbană și unde își propune să transforme un teren central nevalorificat și contaminat, ce aparține Oil Terminal, într-un nucleu urban activ și atractiv pentru locuitori, turiști și mediul de business. Investiția se ridică la peste 800 de milioane euro și presupune crearea unei zone dinamice și pline de vitalitate, pe toată perioada anului. Noul proiect propune: funcțiuni culturale și de entertainment unice în România, aqua park, centru de evenimente, grădină botanică și parcuri ample, spații de retail, fresh market, restaurante și cafenele, hub de business și facilități pentru organizarea unor evenimente de amploare etc. Pentru ca acest proiect să fie, mai ales, un spațiu al comunității și să răspundă cât mai bine dorințelor și așteptărilor oamenilor, constănțenii sunt invitați să intre pe platforma www.constanta365.ro pentru a se implica direct în dezvoltarea demersului și pentru a spune ce își doresc de la acest proiect și pentru orașul de la malul mării.
 


Constanța este hub-ul turistic preferat al românilor în perioada verii, un oraș cu legături economice diversificate, cu o infrastructură care-l face ușor accesibil pe mare, pe uscat și prin aer, un oraș cu una dintre cele mai dinamice zone metropolitane din România. Este orașul ce are oportunitatea de a se transforma într-o destinație atractivă permanent pentru locuitori, turiștii români și străini, dar și într-un important centru de business, care să ofere noi oportunități de dezvoltare economică și pentru tineri.
 
Pentru a ajuta orașul să se dezvolte la potențialul unic pe care îl are, compania IULIUS, cu o expertiză de peste 25 de ani în real estate, din care ultimii 15 ani dedicați dezvoltării și operării celor mai mari ansambluri mixed-use de regenerare urbană în România, va reda orașului o zonă industrială neutilizată de mai bine de 10 ani, care a găzduit depozite de produse petroliere, sub forma unui centru urban sustenabil și atractiv pentru întreaga comunitate, cu aport la dezvoltarea economică, turistică, socială și culturală a Constanței.
 


Viziunea propusă și dezvoltată de unul dintre cele mai cunoscute birouri de arhitectură din lume, Foster + Partners, care vine în premieră în România prin parteneriatul cu IULIUS, se bazează pe studiile de piață realizate în Constanța și pe consultările și întâlnirile de lucru care s-au desfășurat încă din 2023, cu implicarea mediului civic, educațional, de business, cultural și instituțional, care au reliefat oportunitățile și provocările din oraș. Rezultatul acestui proces de analiză și consultare este reprezentat de o viziune privind un demers investițional prin care Constanța va intra pe harta marilor repere urbane europene considerate orașe-magnet. Un ansamblu urbanistic integrat, de tipul „oraș în oraș”, cu funcțiuni complementare, care vor contribui la transformarea zonei într-un pol de creștere regională:     
 
O nouă destinație fun therapy:

• culturale și educaționale - care să susțină inițiativele locale, dezvoltarea mediului universitar și să diversifice oferta pentru petrecerea timpului liber;
• retail – cu un mix complet de servicii, branduri, facilități care să susțină mediul antreprenorial local și să răspundă cerințelor comunității;
• entertainment și edutainment – cu noi concepte, în premieră regională și chiar națională, care să susțină atractivitatea orașului ca destinație turistică tot anul, dar și să ofere locuitorilor oportunități noi de distracție în oraș;
• Aqua Park;
• centru de evenimente;
• facilități sportive și de recreere;
• funcțiuni și servicii de utilitate publică;
 
O nouă destinație verde:

• parcuri – amenajate cu sute de arbori maturi, care să ofere un cadru verde, beneficii pentru mediu și să devină un hub al comunității, o invitație pentru relaxarea în natură;
• pepiniera amenajată în localitatea Lazu găzduiește deja 520 de arbori maturi, cu vârste de până la 60 de ani. În total, la Constanța vor fi aduși din pepiniere din alte țări pentru aclimatizare și apoi integrare în zonele verzi create de la zero peste 2.000 de arbori de mari dimensiuni.
• grădină botanică – completează cu și mai mult verde proiectul, oferind conectarea comunității cu natura, într-o manieră educativă și recreatoare, în orice anotimp;
• cel mai amplu demers de bioremediere – transformăm 38 de hectare de teren contaminat într-un spațiu curat și sigur pentru comunitate, cu ajutorul specialiștilor și a unor tehnologii moderne, pentru care am creat laboratoare de specialitate la nivel național și local.
 


O nouă destinație de viitor:
• office - pentru atragerea unor companii din domenii cu valoare adăugată și diversificarea oportunităților de carieră pentru tineri, cu scopul retenției resursei umane;
 
O nouă destinație conectată:
• soluții pentru conectivitatea și mobilitatea pietonală, velo și auto – care să susțină implementarea strategiilor de regenerare, mobilitate și conectivitate ale administrației publice pentru zona de dezvoltare Anghel Saligny și să asigure o integrare a proiectului cu orașul.
 
Împreună spre o nouă destinație a ta
 
IULIUS invită toți constănțenii în această „călătorie” de transformare a unui teren contaminat din centrul Constanței în cel mai modern pol de interes și nucleul atractivității orașului. Prin intermediul platformei www.constanta365.ro își pot exprima așteptările de la un astfel de proiect, părerea despre viziunea propusă și cum își doresc să arate viitorul Constanței. „Dezvoltăm conceptul unui proiect premieră pentru România, prin complexitate și amploare, și avem alături de noi în acest demers cei mai buni experți, internaționali și naționali, din toate domeniile, de la arhitectură, mediu, mobilitate, trafic, până la arheologie, cercetare etc. Însă, un astfel de proiect, care poate extinde centrul orașului Constanța și reseta direcția sa de evoluție, nu poate fi decât unul în care comunitatea se regăsește și care oferă imboldul de dezvoltare așteptat de locuitori. Vrem să fie un proiect deschis către comunitate și care să reflecte prin varietatea sa opțiunile constănțenilor, cei care știu cel mai bine de ce au nevoie pentru o calitate mai bună a vieții. Împreună vom contura modul în care se dezvoltă proiectul, într-o manieră în care istoria să fie onorată, iar viitorul să fie sustenabil, incluziv, inovator. Și, mai ales, să fie un spațiu al tuturor”, a declarat Raluca Munteanu, Director de Dezvoltare IULIUS.
 
Intră pe www.constanta365.ro și lasă-ne să-ți știm părerea! Suntem ÎMPREUNĂ spre o nouă destinație a ta, atractivă 365 de zile pe an.
 

 
Despre IULIUS
 
IULIUS este dezvoltator și operator specializat în ample proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 25 de ani în real estate și cu o prezență în patru mari orașe din țară – Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava. 
 
Portofoliul său cuprinde peste 310.000 mp de retail închiriabili, în două proiecte mixed-use de regenerare urbană (Palas Iași și Iulius Town Timișoara), singurele de acest tip din țară, rețeaua națională de shopping mall-uri regionale (Iulius Mall – Iași, Cluj-Napoca și Suceava) și două proiecte de proximitate Family Market în Iași. Proiectele sunt lidere de piață la nivel regional și înregistrează anual peste 70 de milioane de vizite.
 
Totodată, compania IULIUS s-a impus drept unul dintre cei mai activi dezvoltatori și operatori de spații office clasa A, construind, sub brandul United Business Center, poluri regionale de business și comunități creative multinaționale în trei centre universitare importante ale României – Iași, Timișoara și Cluj-Napoca. În total, 15 clădiri verzi, cu o suprafață totală de peste 242.000 mp închiriabili, printre care și cea mai mare clădire de birouri din România – Palas Campus - în care sunt prezente peste 70 de companii și unde lucrează peste 25.000 de angajați.
 
Proiectele IULIUS sunt concepte sustenabile, singurele care integrează grădini urbane ample, aducând natura în mijlocul orașelor, între oameni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii