Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:53 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tulcea. Activitate intensă a jandarmilor în weekend. Au fost aplicate amenzi

ro

08 Feb, 2021 12:47 1051 Marime text
  • 11 sancţiuni contravenţionale au vizat încălcarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și două sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru aruncarea în altă parte decât în recipienţii anume destinaţi (containere, coşuri) a resturilor de ţigări., a transmis Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Tulcea.
În perioada 06-08 februarie, a.c,  jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea au acţionat zilnic, în mod independent, dar şi în sistem integrat cu Poliţia, pentru asigurarea şi menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică, dar şi pentru verificarea respectării măsurilor sanitare în actualul context pandemic.
 
În această perioadă, jandarmii au aplicat 40 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 9 avertismente, valoarea amenzilor fiind de  peste 16.000 lei.
 
11 sancţiuni contravenţionale au vizat încălcarea prevederilor Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. 2 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru aruncarea în altă parte decât în recipienţii anume destinaţi (containere, coşuri) a resturilor de ţigări.
 
Pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, jandarmii au aplicat 27 de sancţiuni contravenţionale. De asemenea, jandarmii tulceni au constatat în mod independent 2 fapte de natură penală, precum şi 2  fapte penale în sistem integrat, în cooperare cu efective de poliţie.
 
Exemple:

În data de 06 februarie, în jurul orei 13:30, jandarmii tulceni au fost solicitaţi, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, să intervină ca urmare a unui furt.
 
Apelul a fost efectuat de către o angajată a unei societăţi comerciale din municipiul Tulcea, care a relatat oamenilor legii faptul că a observat un bărbat care avea intenţia de a părăsi societatea comercială, având ceva suspect sub haină.
 
La faţa locului, jandarmii au identificat un bărbat, în vârstă de 43 de ani, care a declarat faptul că a intrat în societatea comercială cu intenţia de a cumpăra o sticlă de alcool, însă a realizat că nu are suficienţi bani şi a sustras produsul de pe raft, ascunzându-l sub haină pentru a nu fi observat.

 
Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit pe numele bărbatului actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

În data de 07 februarie, în jurul orei 10:30, jandarmii tulceni au fost solicitaţi, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, de către o femeie care a sesizat o distrugere.
 
Ajunşi la faţa locului, jandarmii au luat legătura cu apelanta, o femeie în vârstă de 71 de ani, care a relatat faptul că vecina sa, în vârstă de 90 de ani, i-a distrus uşa de acces în locuinţă, lovind-o cu pumnii şi picioarele.
 
Femeia a declarat că vecina sa o acuză de furtul unor obiecte din locuinţă, precizând că nu este prima dată când aceasta îi distruge uşa de acces în locuinţă.
 

Persoana reclamată nu a fost găsită la domiciliul acesteia, însă jandarmii au întocmit pe numele acesteia actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.
 
 Sursă foto (cu rol ilustrativ): Arhivă ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii