Tulcea Festivalul Ivan Patzaichin se va desfășura între 6-10 septembrie 2024
Tulcea: Festivalul Ivan Patzaichin se va desfășura între 6-10 septembrie 2024
03 Sep, 2024 17:33
ZIUA de Constanta
752
Marime text



În perioada 6-10 septembrie 2024 se va desfășura la Tulcea - Festivalul Ivan Patzaichin, unul dintre evenimentele organizate în memoria lui Ivan Patzaichin și a dragostei sale nemărginite pentru Delta Dunării.
Evenimentul se desfășoară astfel, între 6-7 septembrie 2024, la Tulcea - conferința națională a Punctelor Gastronomice Locale (PGL), târgul PGL-urilor, competiții și plimbări pe Lacul Ciuperca, ateliere de educație alternativă pentru copii, proiecții de filme în aer liber, concerte.
În perioada 8-10 septembrie - Caravana Apele Unite ale României - o tură de vâslit în Delta Dunării, de la Tulcea la Mila 23.
Accesul la festival este gratuit.
Festivalul Ivan Patzaichin - Rowmania este un festival anual, la Tulcea, care onorează memoria marelui Ivan Patzaichin și care activează pentru protejarea naturii, a patrimoniului hidrografic și a biodiversității, pentru educarea copiilor și adulților cu privire la valoarea capitalului natural și cultural, pentru promovarea principiilor sustenabilității și a turismului responsabil, pentru demonstrarea beneficiilor mișcării în aer liber și a sporturilor pe apă, și pentru încurajarea comunităților să își valorifice atuurile și multiculturalitatea.
Festivalul este organizat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, împreună cu Primaria Municipiului Tulcea și Consiliul Județean Tulcea.
Citește și
Când va fi inaugurat ansamblul memorial Ivan Patzaichin construit pe faleza municipiului?
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii