Turcii din Constanţa celebrează 89 de ani de la proclamarea Republicii Turcia
Turcii din Constanţa celebrează 89 de ani de la proclamarea Republicii TurciaLuni, 29 octombrie, va fi celebrată Ziua Turciei. Se împlinesc 89 de ani de la proclamarea Republicii Turcia.
Întemeiată pe 29 octombrie 1923 din rămăşiţele Imperiului Otoman, „originile Turciei moderne încep", aşa cum se menţionează pe calendarintercultural.ro, „odată cu sosirea triburilor turce în Anatolia în secolul XI". „În urma înfrângerii turcilor selgiucizi de către mongoli, un vid de putere a permis noii dinastii otomane să devină o forţă importantă în regiune. În secolul XVI, ajuns la întinderea maximă, Imperiul Otoman acoperea Anatolia, Africa de Nord, Orientul Apropiat, Europa de Sud-Est şi Caucazul. După înfrângerea suferită în Primul Război Mondial, puterile învingătoare au căutat împărţirea imperiului prin Tratatul de la Sevres. Cu sprijinul aliaţilor, Grecia a invadat şi ocupat oraşul Izmir, în conformitate cu Tratatul", arată sursa citată.
În mai 1919, sub conducerea Paşei Mustafa Kemal, ia naştere o mişcare naţionalistă care devine, prin tentativa lui Kemal Paşa de a revoca termenii tratatului semnat de sultan la Istanbul, parte a Războiului Turc de Independenţă. După ce, în septembrie 1922, armatele care ocupaseră Antanta sunt învinse, iar ţara eliberată, sultanul abdică pe 1 noiembrie acelaşi ani. Se încheie astfel 631 de ani de stăpânire otomană. „În 1923, Tratatul de la Lausanne a recunoscut suveranitatea noii Republici Turce, iar Kemal a primit supranumele de Ataturk (însemnând părintele Turciei) şi a devenit primul preşedinte al ţării. El a instituit mai multe reforme care au modernizat Turcia, desprinzând-o de trecutul ei otoman", este menţionat pe calendarintercultural.ro.
Pentru a marca această zi, turcii din Constanţa au derulat, încă de săptămâna trecută, o serie de evenimente. Aşa cum scriam într-o ediţie precedentă, Centrul Cultural Turc Yunus Emre a organizat, la Constanţa, alături de Consiliul Superior „Ataturk" pentru Cultură, Limbă şi Istorie din Ankara, de Centrul de Studii Turce Dimitrie Cantemir din cadrul Universităţii Bucureşti, de Muzeul Brăilei şi Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa (MINAC) simpozionul „Prietenia Istorică Româno - Turcă în Zona Dunării şi a Mării Negre". În contextul acţiunii a fost vernisată expoziţia „Să trăim împreună sub bolta cerească".
Pentru a marca împlinirea a 89 de ani de la proclamarea Republicii Turcia, Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa va organiza, sâmbătă seara, o recepţie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp