Uber, Bolt și taxi. Cine nu trebuie să poarte centura de siguranță?
Uber, Bolt și taxi. Cine nu trebuie să poarte centura de siguranță?- Este destul de cunoscut faptul că taximetriștii nu sunt obligați să poarte centura de siguranță, însă este incidentă această derogare, chiar și în cazul șoferilor de Uber sau Bolt?
Șoferii de Uber sau Bolt care își desfășoară activitatea prin intermedierea acestor platforme, nu prestează, în fapt, servicii de taximetrie. În baza apariției pe piață a unorsoluții digitale de intermediere a transportului de persoane în regim taxi, legiuitorul a ales să reglementeze transportul alternativ distinct față de serviciile de taximetrie. Astfel, serviciile de taximetrie sunt reglementate prin Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi, în timp ce transportul alternativ este guvernat de OUG nr. 49/2019. Această separare legislativă marchează prima diferență între cele două forme de transport.
Serviciile de transport prin operatori cum ar fi Uber sau Bolt au un mecanism diferit de funcționare față de cele în regim de taximetrie. Companiile utilizează exclusiv aplicații mobile pentru comenzi și plăți, iar șoferii colaborează direct cu platformele digitale. Spre deosebire de taximetriști, care pot activa și ca persoane fizice autorizate, în baza unei autorizații taxi, șoferii de transport alternativ au obligația afilierii la o platformă digitală autorizată de tipul celor antemenționate, conform Legal Badger.
În privința obligativității purtării centurii de siguranță de către șoferi, art. 36 alin. (1) din Codul Rutier stabilește regula generală, potrivit căreia „Conducătorii de autovehicule […] și persoanele care ocupă locuri prevăzute prin construcție cu centuri sau dispozitive de siguranță omologate sunt obligate să le poarte în timpul circulației pe drumurile publice, cu excepția cazurilor prevăzute în regulament.” În acest sens, regulamentul de aplicare a Codului rutier prevede la art. 97 alin. (4) o serie de categorii exceptate, printre care: conducătorii în timpul staționării, femeile în stare vizibilă de graviditate și, relevant pentru analiza noastră, „conducătorii de autoturisme care execută servicii de transport public de persoane, în regim de taxi, când transportă pasageri.”
Astfel, observăm că șoferii de transport alternativ, de tip Uber sau Bolt, nu beneficiază de excepția acordată taximetriștilor, deoarece textul legal menționează strict „transport […] în regim de taxi”, iar norma nu poate fi incidentă, prin raportare la natura juridică a serviciului prestat de către șoferii de Uber sau Bolt.
Prin urmare, conducătorii auto care prestează servicii prin aplicații precum Uber sau Bolt sunt supuși regulii generale privind purtarea centurii de siguranță, excepția prevăzută în Regulament fiind aplicabilă exclusiv taximetriștilor.
Citește și
Atenție la țepele taximetriștilor! Care sunt metodele folosite pentru a păcăli călătorii (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp