Ucraina Atacuri aeriene la Dnipro și Luţk pentru prima dată de la debutul invaziei
Ucraina: Atacuri aeriene la Dnipro și Luţk pentru prima dată de la debutul invaziei
11 Mar, 2022 10:42
ZIUA de Constanta
1241
Marime text
Trei atacuri aeriene au lovit vineri dimineaţă, 11 martie, zone rezidenţiale din oraşul Dnipro (centrul Ucrainei), care până în prezent fusese ocolit de astfel de evenimente.
În urma acestuia, a fost ucisă cel puţin o persoană, iar obuzele au căzut în apropiere de o grădiniță și un bloc, potrivit Serviciului de stat pentru situaţii de urgenţă din Ucraina.
Dimineața devreme „au avut loc trei lovituri aeriene în oraş, fiind afectate o grădiniţă, un bloc de locuinţe şi o fabrică de încălţăminte cu două etaje, unde apoi a izbucnit un incendiu. O persoană a decedat", precizează serviciul ucrainean citat într-un comunicat.
Kievul a avertizat încă de duminica trecută că Rusia acumulează forţe pentru a încercui Dnipro, unde locuiau aproximativ un milion de oameni înainte de începerea invaziei, informează AGERPRES.
Mai multe explozii au fost auzite vineri dimineaţă ți în oraşul Luţk, din nord-vestul Ucrainei, situat foarte aproape de graniţa cu Polonia, potrivit primarului acestuia, Igor Polişciuk, care le-a cerut locuitorilor să meargă rapid în adăposturi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii