Udrea despre vaporasele lui Mazare „O investitie pe care ministerul o finanteaza pentru Constanta
Udrea despre vaporasele lui Mazare: „O investitie pe care ministerul o finanteaza pentru Constanta"Avem în vedere să urmărim locul în care se va construi un ponton pentru ambarcaţiuni de agrement, care, din această vară, să facă pentru turiştii din Mamaia legătura cu Delta Dunării. Este o investiţie pe care Ministerul Turismului o finanţează pentru Primăria Constanţa şi tot împreună vom achiziţiona câteva ambarcaţiuni uşoare cu care să facem acest traseu, Mamaia - Delta Dunării. Avem un alt proiect legat de vechiul ponton din faţa cazinoului, care trebuie reabilitat şi redat turiştilor aşa cum era până acum", a spus ministrul Turismului.
Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, a anunţat, la sfârşitul lunii aprilie, că turiştii care vor veni pe litoral în acest sezon estival vor putea să se plimbe cu goletele şi vasele de pasageri în Marea Neagră până în Delta Dunării. În acest scop, Primăria Constanţa, Primăria Eforie, Consiliul Judeţean şi o societate comercială se vor asocia pentru a forma o societate denumită "Agrement Nautic", ce va avea un capital social de 1.230.000 de euro, a spus Mazăre. Potrivit primarului, Ministerul Turismului va participa la acest proiect cu circa un milion de euro, bani cu care se va construi o pasarelă de îmbarcare, în staţiunea Mamaia, dar şi cu încă 200.000 de euro, prin societatea Mamaia SA, bani cu care se vor cumpăra ambarcaţiunile.
Mazăre a mai spus că este vorba despre trei - patru golete şi un vas de pasageri, care vor fi cumpărate, cel mai probabil, din Turcia. "Ambarcaţiunile de agrement şi care vor fi funcţionale pe traseele Mangalia - Constanţa - Sulina", a precizat primarul municipiului Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp