Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:18 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UDTTMR „Turneul Campionilor la Kureș - 2024” organizat la Constanța. Iată cine sunt câștigătorii (GALERIE FOTO+VIDEO)

ro

14 Sep, 2024 16:40 878 Marime text
Președintele UDTTMR, Gelil EserghepUniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România organizează sâmbătă, 14 septembrie, începând cu ora 16.00, în Parcul Tăbăcăriei – Constanța (perimetrul din spatele Restaurantului Zodiac), „Turneul Campionilor la Kureș - 2024”.

Evenimentul marchează încheierea sezonului de kureș al anului 2024. Competiția se va desfășura pe două categorii.

„Este finalul sezonului de Kureș, se ține mereu la Constanța în Parcul Tăbăcărie. Este un gazon frumos. Avem premii consistente și în bani. Finaliștii de la tineret vor primi câte un berbec, plus sume uriașe de bani. Anul acesta s-a ținut în 14 locuri“ - a precizat pentru ZIUA de Constanța președintele Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Gelil Eserghep. 



Kureş-ul este un sport strămoşesc, vechi de mii de ani, având originea în Asia Centrală. Fiind un sport de masă, el este destinat amatorilor. În cadrul competițiilor de kureș, luptătorii îşi pun în valoare însuşirile fizice şi psihice, făcând dovada cinstei, dreptății, curajului şi dibăciei etnicilor tătari, comunitatea tătară din România făcându-se remarcată prin însăși faptul că este singura comunitate etnică ce are un sport tradițional, transmit organizatorii. 

Competiţiile de kureş au devenit o tradiție pentru localităţile din România în care trăiesc etnici tătari, ele transformându-se, în timp, în adevărate sărbători la care iau parte atât tătarii, cât şi populația majoritară și reprezentanți ai altor comunități etnice.

UPDATE: Iată cine sunt câștigătorii:

La categoria Tineret s-au înscris 11 sportivi. Pe locul I s-a clasat Arslan Ilhan, iar pe locul II Mologani Geylan.

La categoria Open s-au înscris 22 sportivi. Le locul I s-a clasat - Gelil Denis, pe locul II - Ibram Geaner, pe locul III  - Cazan Daniel, iar pe locul IV -  Himiniuc Ionel.

Citește și: 


UDTTMR organizează „Turneul Campionilor la Kureș - 2024” la Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii