Ultimele date de la granițele României furnizate de autorități
Ultimele date de la granițele României furnizate de autorități- În data de 3 septembrie 2023, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 427.900 de persoane, cetățeni români și străini, şi peste 107.800 de mijloace de transport.
În data de 3 septembrie 2023, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 427.900 de persoane, cetățeni români și străini, şi peste 107.800 de mijloace de transport, transmite un comunicat din partea Poliției de Frontieră Română.
Pe sensul de intrare în România au fost 164.433 de persoane, dintre care 14.415 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 3 septembrie 2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 5.904.022 cetăţeni ucraineni.
„În continuare, controlul de frontieră la intrarea în România prin punctele de trecere a frontierei se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de Frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
Informații privind situația punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/”, precizeawză sursa citată.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi „frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:
- 93 de fapte ilegale (34 infracţiuni şi 59 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 29.300 lei;
- bunuri ridicate în vederea confiscării, în valoare de aproximativ 228.600 lei;
- nu s-a permis intrarea în ţară a 10 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 27 cetăţeni români din diferite motive legale.
„Poliţia de Frontieră acționează în sistem integrat cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în vederea realizării unui schimb operativ de date și informații pentru gestionarea, în mod eficient, a cazurilor apărute”, a încheiat sursa citată.
Citește și:
Trei cetăţeni turci cercetaţi pentru trafic de migranţi, unul dintre ei în stare de arest preventiv
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp