Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:37 30 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un bărbat din Constanța și-a pierdut soția Mesaj devastator – „În spitalul județean Constanța duci pacientul viu și îl iei mort”. Reacția SCJU

ro

29 Jan, 2025 10:08 2209 Marime text









O tragedie s-a petrecut zilele acestea într-o familie în Constanța. Un bărbat povestește experiența din unitatea medicală din municipiu, cu soția sa, care a fost internată în Spitalul Județean Constanța și nu a mai revăzut-o în viață. Tragedia s-ar fi întâmplat vineri, 24 ianuarie 2025, chiar de Ziua Principatelor Unite.
 
Bărbatul și-a exprimat durerea printr-o postare pe pagina sa de Facebook, în care relatează cum a petrecut ore nenumărate, împreună cu soția, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean „Sf. Apostol Andrei” Constanța, după care femeia a fost internată. Din păcate, partenera lui de viață nu a supraviețuit, iar omul îndurerat arată cu degetul spre spital pentru că nu ar fi fost tratată corespunzător. O adolescentă de 17 ani a rămas fără mamă.
 
Redăm mesajul publicat de văduv în integralitatea sa:


„Scriu aceste rânduri pentru a mă descarca de necazul prin care trec eu și familia mea ce a mai rămas din ea. În spitalul județean Constanta duci pacientul viu și îl ei mort. Dat find vineri dimineață la ora 03:30 am solicitat o ambulanță la domiciliu pentru a o lua pe soția mea pentru că se simțea rău ,ajungem la urgență se apucă cei de acolo să își facă" meseria"iar în următoarele încă 6 ore abia reușesc sa facă un avc pacientul iar după alte două ore se hotărăsc să facă internare la care țin să precizez că toate aceste ore petrecute în ambulatoriu sau făcut două perfuzii cred și ceva calmante după care fac internarea pe cameră la neurologie aștept schimbul de tură a doctorul de gardă și asistente vorbesc cu ei ca ceva nu e bine în ceea ce fac pentru că nu se vedea ca ar da semne de stabilizare ba din contră mai rău la care îmi zice asistenta șefa ca e normal și să mergem acasă că totul e bine și dimineață când vom veni totul va fi bine.la plecarea mea din salon îi reamintesc doamnei că venim dimineață, Oamenii buni primesc telefon ca pacienta a fost dusă la resuscitare după două ore ajung acolo ce găsesc toți nu vroiau să îmi zică ce a făcut cu pacienta soția mea,să aflu că nu au reușit manevrele de resuscitare și e la morga.Dumnezeu să o aibă în pază suflet frumos și tânăr distrus de incompetenții din spitalele din România”, a scris bărbatul pe rețeaua de socializare.
 
Acesta adaugă că a scris postarea dorind să atragă atenția asupra acestor situații.
„Poate se vor sesiza organele abilitate să facă dreptate să nu mai rămână copii fără de mamă de mici.”, a precizat bărbatul.
 
Contactați de redacția noastră, reprezentanții Spitalului Județean Constanța au transmis următorul punct de vedere.
 
„Înainte de toate, transmitem condoleanțe familiei îndurerate pentru pierderea suferită.
Referitor la solicitarea Dvs, precizăm că în conformitate cu Legea 46/2003 privind drepturile pacientului și cu reglementările europene GDPR, nu putem furniza detalii despre identitatea pacienților sau specificul cazurilor medicale fără consimțământul expres al acestora sau al reprezentanților legali.

Totodata ne reafirmăm angajamentul pentru respectarea celor mai înalte standarde medicale și colaborarea deplină cu familia pacientei, in conditiile legii,  dacă aceasta dorește să depună o sesizare oficială.
 
Va multumim pentru înţelegere”.
 
 
 


Citește și
Spitalul Județean Constanța caută firmă pentru cazarea a trei piloți SMURD
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii