Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:28 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un cetățean român, cunoscut ca „pistolarul din Tarragona“ a fost eutanasiat la spitalul penitenciar din oraşul spaniol Terrassa

ro

23 Aug, 2022 16:09 1368 Marime text
  • Execuţia sa prin eutanasie închide cazul, dar în lipsa unui proces şi a unei sentinţe victimele sale rămân fără indemnizaţii. Una dintre victime s-a opus cererii sale de a fi eutanasiat, iar avocatul poliţiei a susţinut că justiţia avea obligaţia de a nu valida această cerere.

Românul Eugen Marin Sabău, cunoscut şi ca „pistolarul din Tarragona“, a fost eutanasiat marţi la spitalul penitenciar din oraşul spaniol Terrassa, relatează Agerpres.

Fost angajat al unei companii de pază din oraşul spaniol Tarragona, el ceruse moartea asistată în urma leziunilor suferite în decembrie, când a fost împuşcat în timpul unei operaţiuni a trupelor speciale spaniole după ce a rănit grav cu focuri de armă trei angajaţi ai respectivei companii şi apoi un poliţist.

Execuţia sa prin eutanasie închide cazul, dar în lipsa unui proces şi a unei sentinţe victimele sale rămân fără indemnizaţii. Una dintre victime s-a opus cererii sale de a fi eutanasiat, iar avocatul poliţiei a susţinut că justiţia avea obligaţia de a nu valida această cerere.

Acest caz inedit pune astfel faţă în faţă două drepturi, respectiv dreptul la moarte demnă invocat de acuzat şi dreptul victimelor la un răspuns efectiv din partea justiţiei faţă de actele sale.

Un judecător din Tarragona a respins primele recursuri şi a autorizat eutanasia, care fusese stabilită iniţial pentru data de 28 iulie, dar un nou recurs a oprit aplicarea hotărârii. În final însă, atât Curtea Constituţională spaniolă cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) au respins la rândul lor recursurile împotriva uciderii asistate cerute de românul rănit.

Pe 14 decembrie 2021, Eugen Marin Sabău a pătruns înarmat în sediul companiei unde a lucrat ca agent de pază şi a tras asupra unora dintre angajaţi, printre care şi directorul.

Purtând o vestă antiglonţ şi având mai multe arme asupra sa, el a fugit cu un autoturism, iar la un baraj al poliţiei a forţat trecerea şi a deschis focul asupra poliţiştilor, rănind unul dintre ei.


Românul a găsit apoi la circa 20 de kilometri de locul atacului o casă abandonată, unde s-a baricadat. Poliţia a încercat să negocieze cu el pentru a-l convinge să se predea, dar fără succes, aşa că agenţii au tras câteva focuri de avertisment pentru a-l intimida. El a ripostat şi a urmat astfel un schimb de focuri cu trupele speciale. Rănit de un glonţ în urma acestei confruntări, el a rămas cu o leziune ireversibilă la măduva spinării.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii