Un chioşc al lui Strutinsky, ridicat de lângă Universitatea „Ovidius“

16 Feb, 2017 09:12
ZIUA de Constanta
4811
Marime text
SC Tutun şi Ziare SRL și-a ridicat, în această dimineață, chioșcul de lângă Universitatea „Ovidius“ din municipiul Constanța.
Amintim că în anul 2012, în timpul mandatului de rector al lui Dănuţ Tiberius Epure, Universitatea „Ovidius“ a închiriat SC Tutun şi Ziare SRL (preţul a fost de 12 euro/mp) două suprafeţe de teren pentru amplasarea a două chioşcuri ale societăţii în imediata apropiere a sediilor instituţiei de învăţământ superior.
Unul dintre chioşcuri a funcţionat până în urmă cu puţin timp în zona Campusului, pe aleea Universităţii, iar cel de-al doilea a fost amplasat în faţa sediului Rectoratului, de pe bulevardul Mamaia, din municipiu, în dreptul primei bariere. Contractul încheiat în anul 2012 a expirat în noiembrie 2016, iar firma aflată în insolvenţă, condusă de Sorin Strutinsky, se face că nu ştie. Am încercat să purtăm o discuţie cu acesta pe tema chioşcului de pe bulevardul Mamaia, însă nu am primit prea multe lămuriri. „Habar nu am despre ce vorbiţi. Mulţumesc că mi-ai spus, că aş avea o problemă. Văd că nu puteţi dormi de grija mea. Eu ştiu că acel chioşc e ridicat de o lună“, a precizat, printr-un SMS, Strutinsky.
Citește și
Deşi are contractul de închiriere expirat, un chioşc al lui Strutinsky, „tolerat“ pe terenul Universităţii „Ovidius“. Explicaţii neconvingătoare! (galerie foto)
Sursa foto: ZIUA de Constanța

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii