Un consilier al primarului Făgădău şi viceprimarul Babu au donat sânge. Fostului prefect Pârjol nu i-a fost permisă donarea
Un consilier al primarului Făgădău şi viceprimarul Babu au donat sânge. Fostului prefect Pârjol nu i-a fost
20 Apr, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
1916
Marime text



Dacă Mihai Petre a putut dona fără probleme, acesta fiind un donator cu state vechi, celuilalt consilier al edilului-şef, fostul prefect şi ambasador Marian Pârjol, nu i-a fost permisă donarea, deoarece nu a putut prezenta o adeverinţă eliberată de medicul de familie din care să reiasă că este luat în evidenţă cu boli de inimă, neurologice sau alte boli cronice care ar contraindica donarea de sânge. Persoanele cu vârsta de peste 50 de ani sunt rugate să prezinte o astfel de adeverinţă în momentul în care se prezintă la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine.
Pot dona sânge persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-65 ani (pentru prima donare - 18-60 de ani în funcţie de evaluarea medicală), cu greutatea de peste 50 kg (în funcţie de înălţime, constituţie), care nu au suferit de hepatită virală, tuberculoză, sifilis, malarie, infecţie HiV, epilepsie, diabet zaharat insulino-dependent, boli de inimă etc.
Este interzis consumul de băuturi alcoolice cu 3 zile înainte de donarea propriu-zisă. În ziua donării se recomandă un mic dejun uşor (sandviciuri, fructe, lactate) şi minimum 500 ml de lichide. Persoanele care efectuează o donare completă (450 ml sânge) beneficiază la cerere de: 7 tichete de masă pentru produse alimentare, o zi liberă, în ziua donării, în cazul donatorilor salariaţi, elevilor, studenţilor şi militarilor, decontarea cheltuielilor de transport în comun în ziua donării între localitatea de domiciliu/reşedinţă înscrisă în actul de identitate şi localitatea unde se efectuează donarea de sânge. Toţi cei care vor şi pot să doneze sunt aşteptaţi la sediul CRTS Constanţa, str. Nicolae Iorga nr. 85, cu un act de identitate valabil.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii