Un nou administrator provizoriu la Nuclearelectrica Serv. Cine face parte acum din CA
Un nou administrator provizoriu la Nuclearelectrica Serv. Cine face parte acum din CA
27 Sep, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
3492
Marime text
- Informațiile au fost publicate recent în Monitorul Oficial al României, unde se arată că Raluca Dobre a fost numită pentru perioada rămasă până la data de 1 octombrie 2022 inclusiv, cu posibilitatea de prelungire cu două luni.
Schimbări în societatea Nuclearelectrica Serv, controlată de Societatea Națională Nuclearelectrica SA!
Administratorul provizoriu Alexandru Emilian Nedelcu a fost revocat din funcție, în locul său fiind numită Raluca Dobre.
Decizia a fost luată de asociatul unic Nuclearelectrica SA, reprezentată de directorul general Cosmin Ghiță, având în vedere că, prin decizia din 31 mai 2022 a Consiliului de Administrație al SNN, acesta a fost mandatat să decidă cu privire la numirea, revocarea, luarea act de demisii și / sau prelungirea mandatelor membrilor provizorii ai CA al filialei SNN – Nuclearelectrica Serv.
Informațiile au fost publicate recent în Monitorul Oficial al României, unde se arată că Raluca Dobre a fost numită pentru perioada rămasă până la data de 1 octombrie 2022 inclusiv, cu posibilitatea de prelungire cu două luni.
Registrul Comerțului, consultat la data de 23 septembrie 2022, arată că administrator și președinte al Consiliului de Administrație al Nuclearelectrica Serv este Vasilica Hoțescu, iar administratori provizorii sunt Laurențiu Dan Tudor și Raluca Dobre.
Mihai Laurențiu Gioară este director general, fiind numit în funcție pe 20 mai 2022, mandatul fiindu-i prelungit pe 20 septembrie 2022 până la data de 19 noiembrie 2022.
Nuclearelectrica Serv a fost înființată pe 17 decembrie 2021 și are sediul social în Cernavodă, pe strada Energiei nr. 21 și se ocupă de servicii de furnizare și management a forței de muncă.
Firma nu are încă situații financiare depuse la Registrul Comerțului.
Așa cum am arătat anterior, compania este deținută integral de Societatea Națională Nuclearelectrica SA, firmă deținută în proporție de 82,49% de Statul Român prin Ministerul Energiei.
Platforma Confidas.ro, consultată pe 26 septembrie 2022, arată că Societatea Nuclearelectrica SA este, de asemenea, asociat unic al Energonuclear SA București și, respectiv, al companiei Fabrica de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu Feldioara SRL Brașov.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Cine sunt administratorii provizorii ai Nuclearelectrica Serv (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii