Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:38 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou recensământ internațional al berzelor albe. 2024, anul celui de-al optulea astfel de recensământ

ro

11 Jun, 2024 10:06 901 Marime text

O dată la 10 ani berzele albe din întreaga Europă fac obiectul unui recensământ internațional, coordonat de partenerii noștri din Germania, Uniunea pentru Conservarea Naturii și Biodiversității (NABU).

Anul 2024 va fi anul celui de-al optulea astfel de recensământ. În România Recensământul internațional al berzelor albe va avea loc în perioada 15 iunie – 15 iulie.
 
Berzele albe sunt carismatice, cunoscute și îndrăgite, iar specia a fost adesea folosita ca indicator pentru a evidenția problemele de mediu, în special pierderea zonelor umede, modificările practicilor agricole, precum și schimbările climatice. Tendințele populației mondiale de berze albe au fost urmărite prin numărători internaționale regulate începând cu 1934, astfel că recensământul acestei specii este unul dintre cele mai vechi programe internaționale de monitorizare a biodiversității.
 
Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și Naturii „Grupul Milvus” monitorizează această specie din 1994, iar din 2017 colectarea datelor de către ornitologi profesioniști sau voluntarii noștri se realizează cu ajutorul aplicației Uite Barza! sau OpenBirdMaps.
 

„Recensământul berzelor albe contribuie la îmbunătățirea cunoștințelor cu privire la efectivul cuibăritor al speciei în România, pentru ca pe termen lung să poată fi implementate măsuri eficiente de protecție, cum ar fi instalarea de suporturi pentru cuiburi acolo unde este necesar, atât pentru protejarea păsărilor, cât și a rețelei electrice, dar și îmbunătățirea practicilor agricole (sau păstrarea celor tradiționale) pentru a opri degradarea habitatelor folosite de specie sau realizarea unor lucrări de refacere a acestor habitate”, a declarat Cristian Domșa, coordonatorul recensământului, din partea SOR.

 

„Având datele colectate prin programul de monitorizare, am putut observa o scădere a populației în multe zone de câmpie, de ex. în Câmpia de Vest, iar în paralel o creștere a populației în unele zone de deal de la poalele Carpaților. Aceste schimbări se datorează cel mai probabil practicilor agricole care devin tot mai intensive și nefavorabile naturii în zona de șes, respectiv schimbărilor climatice. Monitorizarea populației este foarte importantă pentru a înțelege amenințările cu care se confruntă populația de berze” – a concluzionat Tamás Papp, director executiv al Asociației ”Grupul Milvus”. 

În 2014 berzele albe au fost recenzate în 48 de țări din Europa, Africa de Nord și Asia. Datele recensământului internațional anterior au fost colectate de partenerii BirdLife International, ONG-uri, institute științifice și voluntari.
 
Berzele albe cuibăresc pe întreg teritoriul țării noastre, de la nivelul mării până la altitudinea maximă de 1.100 metri. Recensământul național se desfășoară în toate cele 3.186 de unități administrativ teritoriale (UAT, comune sau orașe) din România. Spre deosebire de anii trecuți, când înregistrarea cuiburilor de barză a fost realizată de voluntarii noștri în drumurile lor ocazionale prin țară, anul acesta va fi nevoie ca toate localitățile să fie străbătute sistematic, pentru a colecta date complete despre numărul de cuiburi ocupate și puii din fiecare cuib.

 
Invităm toți iubitorii acestor minunate păsări să ia parte la acest recensământ și să aleagă localitățile în care vor face recensământul prin înregistrarea în acest formular. Odată aleasă o unitate administrativ teritorială (comună, oraș), aceasta trebuie acoperită integral și sistematic (toate localitățile trebuie verificate complet). După înregistrare, voluntarii vor fi contactați de una dintre organizațiile partenere (în funcție de opțiunea aleasă). Toți voluntarii vor beneficia de instruire și consultanță pe toată durata desfășurării recensământului și... cei mai harnici, de premii.
 

Mulțumim companiilor PPC din România, Distribuție Energie Oltenia S.A., donatorilor noștri și, mai ales, tuturor voluntarilor a căror implicare face posibilă această activitate deosebit de importantă pentru conservarea berzelor albe din Europa.
 


Despre Societatea Ornitologică Română

Societatea Ornitologică Română (SOR) este una dintre cele mai active organizații independente de conservare a păsărilor din România. Un ONG premiat, SOR lucrează pentru a proteja păsările sălbatice și habitatele lor în România de peste 30 de ani. Misiunea noastră este să ne asigurăm că populațiile noastre unice de păsări sunt protejate, iar locurile naturale minunate ale României nu sunt exploatate și distruse de evoluțiile dăunătoare. Dorim să îi inspirăm pe oameni să contribuie la protejarea păsărilor și a habitatelor din România și, cu ajutorul lor, să ne asigurăm că şi generațiile noastre viitoare se vor bucura de acestea
 
Despre Asociația pentru Protecția Păsărilor și Naturii „Grupul Milvus”


Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus” se dedică conservării patrimoniului natural și desfășoară acțiuni de conservare și monitorizare a speciilor periclitate, de cercetare aplicată, de conștientizare și educație. Înființat în 1991 de câțiva ornitologi entuziaști, ONG-ul nostru a reușit, de-a lungul anilor să implementeze proiecte majore, care au contribuit la protejarea animalelor și habitatelor din țara noastră.  Ne-am concentrat, ani de zile, pe desemnarea siturilor Natura 2000 şi sub influența muncii noastre, rețeaua de arii protejate din România acoperă azi 24%. Acest rezultat, precum și multe alte reușite ne îndeamnă să continuăm munca noastră de conservare a naturii.
 
Despre PPC

PPC este cea mai importantă companie de energie electrică din Europa de Sud-Est, cu activități în generarea, distribuția și vânzarea de energie electrică, precum si servicii energetice avansate în Grecia, România și Macedonia de Nord. PPC are o capacitate instalată totală de 10,8 GW, constând din termocentrale și hidrocentrale, precum și instalații de energie regenerabilă generând în total, la nivel anual aproximativ 20 TWh. Baza totală de active reglementate a rețelelor de distribuție din Grecia și România se ridică la aproximativ 4,3 miliarde EUR. PPC Group este principalul furnizor de energie electrică din Grecia și România, deservind aproximativ 8,8 milioane de clienți în total, furnizând aproximativ 33 TWh de energie și o gamă largă de produse și servicii energetice.  În România, companiile din cadrul Grupului PPC acopera următoarele domenii – furnizare de energie electrică si servicii energetice avansate, distribuție de energie electrică, generare de enrgie din surse regenerabile precum și soluții de mobilitate electrică. Cu o bază de clienți formată din aproximativ 3 milioane de consumatori rezidențiali, companii și instituții, PPC Energie și PPC Energie Muntenia, sunt cele mai importante companii de furnizare a energiei electrice din România. Prin intermediul rețelei de 81 de magazine moderne, companiile răspund nevoilor consumatorului de astăzi, preocupat de economisirea energiei: eficiență și sustenabilitate. Portofoliul celor două cuprinde astfel și produse și servicii cu valoare adăugată care le oferă clienților confort și siguranță.
 
Companiile Rețele Electrice operează rețele cu o lungime totală de circa 134.000 de kilometri în trei zone importante ale țării: Muntenia Sud (inclusiv București), Banat și Dobrogea, acoperind o treime din piața locală de distribuție, și dezvoltă un program de investiții pentru îmbunătățirea calității serviciilor, siguranța și performanța rețelelor și implementarea locală a standardelor de mediu ale grupului PPC. Rețelele electrice operate de către cele trei companii Rețele Electrice numără 289 de stații de transformare și peste 25.000 de posturi de transformare. PPC Renewables are o capacitate totală instalată de aproximativ 600 MW a centralelor eoliene și fotovoltaice în România, din care aproximativ 100 MW în fotovoltaice și 500 MW în eoliene, în timp ce proiectele în curs se ridică la 5 GW.
 
Despre DISTRIBUŢIE ENERGIE OLTENIA SA.

Distribuție Oltenia, parte din Grupul Evryo, gestionează și investește în rețeaua de distribuție din sudul României, asigurând alimentarea cu energie electrică a șapte județe din regiunea Olteniei și a Munteniei: Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea. Compania răspunde provocărilor aduse de evoluția tehnologiei și rămâne un partener de încredere pentru consumatori și prosumatori. În 2023, Distribuție Oltenia a fost operatorul de distribuție cu cel mai mare număr de prosumatori racordați din România, conform ANRE.
 
 
 
 Citește și:

Județul Tulcea în topul județelor cu cele mai multe cuiburi de barză înregistrate în România
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii