Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:47 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un nou serviciu online disponibil prin Centrul de Furnizare a Serviciilor Electronice sau HUB-ul de servicii al MAI. Detalii

ro

13 Oct, 2023 10:37 1077 Marime text
Serviciul electronic de eliberare a apostilei pentru actele oficiale administrative a fost operaționalizat pe platforma de servicii on-line a Ministerului Afacerilor Interne, fiind disponibil prin accesarea site-ului  <https://hub.mai.gov.ro/> https://hub.mai.gov.ro/

Serviciul electronic de eliberare a apostilei pentru actele oficiale administrative a fost digitalizat de Direcția Generală pentru Relațiile cu Instituțiile Prefectului împreună cu Directia Generală pentru Comunicații și Tehnologia Informației din MAI. 

Pentru apostilarea actelor oficiale emise în format electronic persoana interesată trebuie să creeze și să valideze un cont de utilizator în platforma HUB. Apoi urmează pașii indicați pentru încărcarea documentului electronic în platformă. După aplicarea apostilei de către Instituția Prefectului, de regulă în aceeași zi, va primi documentul pe adresa de mail comunicată sau îl va putea descărca direct din contul de HUB, fără a mai fi necesară deplasarea la ghișeu sau depunerea de documente pe hârtie.

Menționăm că serviciul electronic vizează doar actele administrative emise în format electronic. Pentru documentele pe suport de hârtie trebuie urmată procedura descrisă de către Instituțiile prefectului, adresele web oficiale ale acestora fiind disponibile pe  <https://www.gov.ro/ro/guvernul/organizare/prefecturi> https://www.gov.ro/ro/guvernul/organizare/prefecturi

Autenticitatea apostilelor emise de către instituțiile prefectului poate fi verificată tot în HUB, la adresa  <https://hub.mai.gov.ro/apostila/apostila> https://hub.mai.gov.ro/apostila/apostila, transmite MAI.  




Despre HUB-ul de servicii on-line al MAI

HUB-ul de servicii on-line al MAI a fost creat pentru a ușura interacțiunea cetățeanului cu structurile ministerului, urmând ca pe această platformă să fie integrate cât mai multe servicii publice oferite de instituție.

Până la acest moment prin intermediul portalului hub.mai.gov.ro poate fi eliberat certificatul de cazier judiciar, pot fi făcute programări pentru eliberarea pașapoartelor, poate fi obținut istoricul sancțiunilor rutiere și pot fi solicitate avize de la Direcția Generală Logistică a MAI pentru urbanism, amenajarea teritoriului, dar și autorizații de construcție ori desființare a construcțiilor.


De la începutul anului platforma MAI de servicii online a fost accesată de 3.322.000 de ori. Au fost emise 239.363 de caziere judiciare din 1 februarie 2023 – data operaționalizării acestui serviciu. De asemenea, începând cu data de 19 martie 2023, când a devenit disponibil serviciul de programare online în vederea obținerii pașaportului, au fost efectuate programări pentru 758.722 de persoane. Aproximativ 114.920 de persoane au accesat HUB-ul MAI pentru consultarea istoricului sancțiunilor rutiere din 18 mai 2023, când a fost operaționalizat acest serviciu.


Citește și:

Exclusiv!: Filmul tragediei de la 2 Mai explicat de procurorii din Mangalia! Rechizitoriu după moartea a doi copii (DOCUMENT)


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii