Un nou titlu de Doctor Honoris Causa la Ovidius
Un nou titlu de Doctor Honoris Causa la Ovidius
06 Dec, 2012 02:57
ZIUA de Constanta
6314
Marime text
Seria
evenimentelor
organizate de Facultatea de Drept, Științe Administrative și
Sociologie, din cadrul Universității Ovidius, cu ocazia împlinirii
a 20 de ani de învățământ juridic și administrativ constănțean, continuă
mâine, cu
festivitatea de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa
prof.univ.dr.
Emilian Stancu. Personalitate complexă a mediului juridic şi academic
din ţara noastră, care şi-a adus o contribuţie importantă la creşterea
vizibilităţii în lume a şcolii juridice româneşti, prof.univ.dr. Emilian
Stancu este profesor titular la Facultatea de Drept din cadrul
Universităţii Bucureşti, directorul Şcolii Doctorale organizată de
această instituţie. Prof.univ.dr. Emilian
Stancu, în calităţile oficiale pe care le-a
deţinut şi pe care le deţine - Preşedintele Comisiei de Ştiinţe Juridice
şi Administrative a CNEAA
(2001-2005), Preşedintele Comisiei de Ştiinţe Juridice a ARACIS
(2005-2010), membru al Comisiei Consultative şi de
Audit a ARACIS (2010 - prezent) - a sprijinit constant şi activ
activitatea de creştere a calităţii învăţământului
juridic constănţean,
realizându-se an de an progrese
importante, ceea ce a condus la armonizarea acestuia cu învăţământul
european, la principiile şi cerinţele procesului Bologna. De
asemenea, prof.univ.dr. Emilian Stancu a susţinut
organizarea unor manifestări ştiinţifice la Universitatea „Ovidius" din
Constanţa. Totodată, mâine vor
avea loc şi două lansări de carte: dr. Vasile Draghici și dr. Silviu
Ciocoiu - „Investigarea
criminalistă a accidentelor de navigație"; dr. Ivan Anane - „Aplicarea
legii penale în timp".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii