Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:37 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un ONG studentesc consuma miliarde de lei din banii publici

ro

15 Sep, 2007 00:00 2750 Marime text
1189798318.jpg

Aproximativ 11 miliarde de lei vechi au ajuns in conturile unor firme precum Corsa Trans SRL si Iunona Travel SRL, care, in 2005, de exemplu, aveau cinci, respectiv doi angajati

Sub masca turismului nevinovat, cu facilitati pentru studenti, stau ascunse beneficiile financiare enorme ale firmelor care incheie contracte cu Agentia pentru Sprijinirea Studentilor. Anul acesta, taberele de vara pe litoral pentru studenti au costat statul miliarde bune de lei. Agentia pentru Sprijinirea Studentilor (ASS) a pus, anul acesta, la dispozitia tinerilor, 5800 de locuri de tabara. Beneficiarii acestor tabere trebuie sa fie in primul rand integralisti si sa aiba activitati culturale, artistice sau stiintifice. Dintre studentii integralisti, au prioritate studentii orfani de ambii parinti si cei proveniti din casele de copii sau din plasament familial. Locatiile turistice in care s-au desfasurat sau se vor desfasura sunt Paraul Rece, Calimanesti, Voineasa, Zarnesti, Sinaia - Izvorul Rece, Covasna, Costinesti - Iunona, Costinesti - Corsa, Costinesti - Vila Albatros si Casutele de Piatra. Pentru a pune la dispozitia studentilor serviciile turistice, ASS a incheiat contracte de achizitie publica de servicii cu zece prestatori economici. Toate bune si frumoase pana aici. Insa, pe litoral, in statiunea Costinesti, doua contracte au fost incheiate pe bani seriosi. Primul, cu SC Corsa Trans SRL, are valoare de aproximativ sase miliarde de lei vechi. Al doilea, cu firma SC Iunona Travel SRL este de cinci miliarde. Florina Butoi, contabilul-sef al Agentiei pentru Sprijinirea Studentilor, justifica aceste sume prin oferirea serviciilor hoteliere si de restaurant celor sapte serii de tineri a cate 150 de participanti pentru fiecare locatie dintre cele mentionate mai sus. Principalul motiv invocat pentru alegerea statiunii Costinesti ca locatie pentru taberele de pe litoral a fost desfasurarea Galelor Studentesti 2007, in perioada 16 iulie - 27 august. Potrivit Florinei Butoi, tipul de procedura utilizat in incheierea contractelor a fost licitatie deschisa, urmand prevederile OUG 34/2006. Pe de alta parte, conform informatiilor publicate online pe site-ul www.e-licitatii.ro, tipul de procedura folosit, cel putin in cazul contractului incheiat cu firma SC Corsa Trans SRL, este de negociere fara publicare prealabila a unui anunt de participare. Contabilul sef mai sustine ca autoritatea contractanta (ASS) a transmis spre publicare anunturi de participare la aceasta licitatie deschisa. Astfel, acestea au aparut in Romania libera in data de 27, 28 aprilie si 2 mai. Florina Butoi afirma, de asemenea, ca anuntul de atribuire a fost facut public, saptamana trecuta, in SEAP si apoi in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Negociere sau nu, licitatie deschisa sau nu, cert e ca aproximativ 11 miliarde de lei vechi ajung in conturile unor firme care, in 2005, aveau cinci angajati in cazul SC Corsa Trans SRL, respectiv doi angajati pentru SC Iunona Travel SRL.

Cine manevreaza miliardele?

Agentia pentru Sprijinirea Studentilor, potrivit site-ului oficial, "este o institutie publica ce vine in ajutorul tinerilor in vederea descoperirii si dezvoltarii potentialului acestora, rezultand un impact pozitiv asupra societatii", si este subordonata Autoritatii Nationale pentru Tineret. Partenerii agentiei sunt organizatii studentesti, universitati, companii multinationale si locale ce se implica direct in dezvoltarea studentilor. "ASS pune accentul pe activitati ce furnizeaza experiente de invatare practica pentru studenti si tineri in general, iar abordarea noastra urmareste sa dea posibilitatea tinerilor sa isi descopere si dezvolte potentialul ca o experienta completa", se mai spune in textul de site.

Scris de: {autor}(DSS){/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii