Un polițist din Iași, lăudat de șefii lui în toată țara. Ce gest a făcut tânărul Alexandru
Un polițist din Iași, lăudat de șefii lui în toată țara. Ce gest a făcut tânărul Alexandru
11 May, 2022 17:37
ZIUA de Constanta
2104
Marime text
Pe pagina de Facebook Poliția Română a fost postat azi, 11 mai, cazul unui polițist de la Iași care a ajutat un bărbat să ajungă la Spitalul de Boli Cardiovasculare. ”Probabil aceste rânduri nu ar fi existat, daca medicul care a preluat pacientul nu ar fi transmis aprecierea sa.”.,este scris în postare.
Felicitările sunt pentru Alexandru, polițist la Secția nr. 1 Politie Iași.
Postarea integrală de pe pagina Poliției Române:
Nu doar tânăr și dă bine în poze, dar și cu inimă mare! El este Alexandru!
Itinerariul de patrulare conform planului, până într-un punct, momentul în care un domn i-a solicitat sprijinul.
Acesta nu a cerut mult, doar că trebuia să ajungă cu tatăl său, în vârstă de 85 de ani, la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, deoarece are nevoie de ajutor medical.
Alexandru și-a dat seama din discuțiile purtate că șoferul nu cunoaște drumul și nici ora respectivă nu era în favoarea acestuia. Astfel, a decis să îl escorteze cât mai rapid , punându-se în pielea lui.
Știe cât de importantă este intervenţia medicilor într-o astfel de situaţie, întrucât are în familie o persoană cu probleme cardiace.
Probabil aceste rânduri nu ar fi existat, dacă medicul care a preluat pacientul nu ar fi transmis aprecierea sa.
Ce îl caracterizează pe Alexandru? Modestia, care se citește pe chipul lui!
Ce putem să mai spunem despre el? Are doar 22 de ani și este #polițist la Secţia nr. 1 Poliţie Iaşi, unde îşi desfăşoară activitatea din 2019, când a absolvit Şcoala de Agenţi de Poliţie Vasile Lascăr Câmpina.
Felicitări, omule!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii