Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:47 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un recidivist si-a taiat venele de nenumarate ori sub ochii vecinilor

ro

16 Aug, 2005 00:00 678 Marime text

Cosmar pentru locuitorii zonei peninsulare

Politistii spun ca automutilarea este specifica recidivistilor si este facuta in mod constient, pentru impresionare

O pata de sange pe sosea, urletele unui barbat care repeta in mod delirant ca vrea sa ajunga la cimitir, acolo unde sunt parintii si fratii lui, un minicasetofon din care rasuna ritmul unei melodii populare, strans in mana din care tasnea puternic sange si vecini iesiti pe la balcoane, incercand sa-l convinga pe cel care le tulbura linistea sa isi lege macar rana autoprovocata. In acest mod poate fi conturat peisajul pe care, turistii si chiar constantenii care, iesiti la promenada duminica dupa-amiaza, in zona veche a orasului, au fost siliti sa-l "admire". Atmosfera locurilor a fost animata timp de aproximativ o ora de un recidivist eliberat in iarna din inchisoare care si-a taiat venele in mijlocul strazii, amenintand ca, in cazul in care se apropie cineva de el, va repeta actul sinucigas. Evenimentul s-a petrecut in jurul orelor 18,00 si din afirmatiile barbatului, gestul de automutilare a fost declansat de incercarea unor cunoscuti din zona de a-i fura casetofonul, pentru care, spunea el, a muncit din greu. Ali Simbad a devenit si mai recalcitrant in momentul in care, la fata locului, a sosit o Ambulanta. Barbatul se pare ca era foarte suparat pe angajatii institutiei respective, la fel si pe cei ai Politiei, care nu au ajuns niciodata atunci cand el a avut nevoie intr-adevar de ei, refuzand in aceste conditii orice ajutor din partea medicilor de la Ambulanta. Spectacolul oferit de Ali Simbad s-a terminat odata cu sosirea politistilor, prezenta acestora obligandu-l la acceptarea unui bandaj facut de asistenta medicala. Politistii sositi si ei la fata locului, la solicitarile soferului de la Ambulanta, erau familiarizati cu Simbad. Oamenii legii spun ca barbatul nu este la primul conflict, acesta fiind condamnat in urma cu mai mult de trei ani la ispasirea unei pedepse de doi ani si jumatate de inchisoare, pentru savarsirea infractiunii de furt de si din masini. Acestia au mai precizat ca acest tip de automutilare este specific unor recidivisti, gestul avand ca scop principal atragerea atentiei asupra propriei persoane, ranile de pe bratul lui Simbad tradand faptul ca nu este pentru prima oara cand barbatul se automutileaza. Sosirea politistilor la fata locului a oferit si locatarilor din zona ocazia de a se plange de comportamentul anormal al lui Simbad. Unii sustineau ca au fost amenintati de recidivist cu incendierea masinii, iar ospatarii de la "Casa Ana", local situat chiar in imediata apropiere a locului unde s-a petrecut incidentul, reclamau ca Simbad reprezinta unul dintre motivele pentru care clientii ii ocolesc. Ideea este ca politistii nu pot face absolut nimic impotriva unor astfel de persoane. Amendarea in aceste cazuri este inutila, pentru ca omul de-abia are ce manca, iar o eventuala internare intr-un spital de boli psihiatrice cade, deoarece Ali Simbad nu poate fi considerata o persoana cu tulburari psihice.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii