Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:25 06 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un teren deţinut de fosta firmă a ex-consilierului Dănuţ Moisoiu, de vânzare. Iată la ce valoare a fost evaluat!

ro

18 Mar, 2017 00:00 7011 Marime text
Cabinetul Individual de Insolvenţă Iacob Lorena, administrator judiciar al SCIM SA, organizează licitaţie publică cu strigare în vederea valorificării bunului debitoarei. Licitaţiile vor avea loc în fiecare zi de vineri, la ora 15.00. Participanţii la aceste licitaţii vor putea achiziţiona un teren în suprafaţă de 5.589 mp, situat în municipiul Constanţa, strada Celulozei nr. 6. Bunul a fost evaluat la preţul de 481.219,32 de lei (106.538 de euro fără TVA).
 
Aşa cum arătam în ediţiile precedente, Cabinetul Individual de Insolvenţă Iacob Lorena a fost numit administrator judiciar al debitorului Societatea de Construcţii, Instalaţii şi Montaj (SCIM) SA, conform sentinţei civile nr. 744 din data de 4.04. 2016, în temeiul Legii 85/2014.

Despre SCIM SA

Cu sediul în municipiul Constanţa, firma a fost înmatriculată în anul 1991. Societatea este în insolvenţă, sub incidenţa Legii nr. 85/2014. Capitalul social subscris, de 2.275.000 de lei, integral vărsat, este compus din 455 de acţiuni. SCIM SA este controlată de Antoniu George Beioglu, născut pe 24.09.1956, în Constanţa, cu 32,3077% din capitalul social, Anastasiu Grygore Bogdan Moisoiu, născut pe 18.04.1978, în Constanţa, cu 24,3956% din capitalul social, şi Listă Persoane Fizice şi Juridice, cu 43,2967% din capitalul social. Administratorii societăţii, care desfăşoară „lucrări de construcţie a proiectelor utilitare pentru fluide“, sunt: Anastasiu Grigore Bogdan Moisoiu - director general adjunct, Antoniu George Beioglu - director general şi administrator special Iacob Lorena CII - administrator judiciar.
 
Societatea de Construcţii, Instalaţii şi Montaj SA este legată de numele lui Dănuţ Moisoiu, fost democrat-liberal şi ex-consilier în Consiliul Local Municipal Constanţa, care este unul dintre fondatorii ei. De altfel, Anastasiu Grygore Bogdan Moisoiu este fiul acestuia. Potrivit vrajitorul.eu, la sfârşitul anului 2014, firma a înregistrat o cifră de afaceri de 19.804.937 de lei, un profit de 215.633 de lei şi 149 de salariaţi.

Tabelul creanţelor debitorului SCIM SA

Printre creditorii debitoarei se numără: Banca Transilvania Cluj-Napoca, prin sucursala Constanţa, Arabesque Galaţi, ABV Intertrade SRL, Alma Clima SRL, All Plan Proiect, Argos Cernavodă, Argos Industrial Cons SRL - în insolvenţă, Asociaţia Derzeles, Autoprima Serv, Beton B & B, Black Sea Suppliers, BRD Sogelease IFN SA, Building Succes SRL, Business Research, Cami Divers, Compania Naţională de Investiţii SA, Comat Constanţa SA, COMCM, Conalsim Prest, Consal Trade, Cariera SRL, Consulting&Constr INV, Cortes Inox SRL, Danex Consult Bucureşti, Danol Protect Constanţa, David Special Construct, Delta Star SRL Medgidia, Deprom Constanţa, Direcţia de Pază Constanţa, Doka Romania, Dorada SRL, DUO SRL, Electro Ship SRL, Elmex SRL, Enel Energie SA Bucureşti, ENG FREE, Eraos, Fabryo Corporation Ilfov, Frankstahl Romania SRL, Galactic Company SRL, Gilcor Logistic SRL, Gilcor SRL, GNS Viitor Cons SRL, HID VAL Service SRL, HTI Internati România SRL, ICH Construcţii Grup SA, IFCO, Industrial Acces București, I.R. Service, Konig Frankstahl, Linde Gaz Romania, Oxipest & Alex SRL, Pavesmac SRL, P.F. Mocanu Corneliu, Petco Sernav-în reorganizare, Pogas SRL, Poseidon Travel SRL, Protehnica SRL, Rogenty, ROS CON, Rowater Net SA, Samiplastic SA, Simion Green Building SRL, Sincom Construct SRL, SLD Cevalis Ovidiu, Sorex Team, Stizo Nuclear SA, TAR02, Teraplast, TIB Cons, TPF Cproject SRL, Trans Asan SRL, Triton, Utilnavorep, VDT Construct Impex, Vepex COM, Vicostal Gaz SRL. Masa credală are un total de 13.907.898,26 de lei.
 
Citeşte şi:
 
Datorii de 13,9 milioane de lei Creditorii firmei fostului consilier Dănuţ Moisoiu, convocaţi de lichidator
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii