Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:40 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în zilele următoare

ro

13 Jan, 2023 14:55 1589 Marime text

IPS Teodosie
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 14-18 ianuarie 2023 a fost făcut public de către reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului. 

Vă prezentăm în continuare programul lui IPS Teodosie pentru zilele următoare: 

Sâmbătă, 14 ianuarie,

- de la ora 7.30, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Crasna, județul Prahova, și slujba de pomenire la 9 luni de la mutarea la cele veșnice a Părintelui Arhim. Nicodim Dimulescu;
- de la ora 21.45, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Duminică, 15 ianuarie, se împlinesc 173 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu

- de la ora 8.00, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, apoi, de la ora 12.00, la statuia lui Mihai Eminescu, de pe faleza Cazinoului Constanța, va avea loc un eveniment dedicat poetului național;
- de la ora 13.30, va participa la conferința „Cine va fi Eminescu”, susținută de către Acad. Prof. Constantin Barbu în sala Magna a Centrului eparhial Tomis (str. Arhiepiscopiei, nr. 23). Totodată, vor fi lansate 100 de volume din colecția „Biblioteca Eminescu” și 50 de volume din colecția „Monumenta Romaniae Historica”, două dintre volume (anii 650 și 662), au fost scrise de către Dionysius Exiguus;

- de la ora 16.30, în parcul mănăstirii Dervent, la monumentul lui Mihai Eminescu, va oficia slujba de pomenire a poetului. În continuare, elevi și profesori de la școala din Ostrov, elevi de la școala din Lipnița, corala „Armonia” și elevi de la Seminarul Teologic vor interpreta opere din creația eminesciană.

Luni, 16 ianuarie,

- de la ora 7.00, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța;
- de la ora 17.00, va oficia slujba Vecerniei cu Litie la biserica „Sfântul Antonie cel Mare” din Năvodari.

Marți, 17 ianuarie, este cinstit Sfântul Cuvios Antonie cel Mare în Biserica Ortodoxă. Cu acest prilej, de la ora 8.00, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Antonie cel Mare” din Constanța (zona Galeriilor Soveja, intersecţia străzilor Ştefăniţă Vodă şi Dionisie cel Mic).


Miercuri, 18 ianuarie, de la ora 7.00, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii