Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:34 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unde-i frate lângă frate... Cu cine face Mazăre magazinele pentru pensionari

ro

09 May, 2012 01:59 5148 Marime text

_babinciuc_sergiu_cameliu1.jpgPe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local care va avea loc mâine se află şi proiectul care ne dezvăluie cu cine va face administraţia locală condusă de Radu Mazăre magazinele pentru pensionari cu care se lăuda luna trecută.

„Magazinele tip economat se vor deschide în spaţiile pe care noi le vom pune la dispoziţie. Avem şapte cluburi ale pensionarilor, pentru care vara, cât sunt deschise foişoarele, plătim chirie degeaba. Asta pentru vară. Iar iarna, amenajăm foişoarele şi facem în ele. RAEDPP-ul a mai identificat patru-cinci magazine în pieţe. În total, vor fi 12-14 magazine", spunea Radu Mazăre în luna aprilie. Edilul spunea că deja purtase discuţii cu vreo două firme. Societatea care se va asocia cu Primăria lui Radu Mazăre va trebui să asigure galantarele, rafturile, partea de IT, dar şi mărfurile. Edilul speră că vor fi scoase la vânzare 200-300 de sortimente sub preţul pieţei.

Potrivit proiectului de hotărâre, Primăria se va asocia cu RVD şi Pensionarii SA. Societatea a fost înfiinţată în 2005, are sediul pe bulevardul Mamaia nr. 341 A şi se ocupă cu comerţ cu ridicata nespecializat. Asociaţi sunt Camelia Lenuţa Trofim şi Steluţa Cătălina Covaciu, iar administrator este Nicolae Cătălin Văcaru Buzea. Camelia Lenuţa Trofim face parte dintr-o familie celebră în plan local. Fratele său este Cameliu Vasilică Babinciuc, mare afacerist local şi tatăl lui Sergiu Babinciuc, vicepreşedinte al Organizaţiei de Tineret a Partidului Social Democrat Constanţa şi bun prieten al lui Răducu Mazăre.

Istoria unei afaceri

În 2005, la înfiinţare, RVD şi Pensionarii SA se numea Gold Video Production SA şi îi avea ca asociaţi pe Camelia Lenuţa Trofim, Cristian Martiniuc, Dumitriţa Rizu, Aurelian Gabriel Licoi şi Vasilică Ion. În 2006, Elena (mama) şi Cameliu (fiul) Babinciuc, asociaţi ai SC Grup Media Sud Construct SRL, au decis cooptarea în firmă a persoanelor juridice Elpida Oriental, reprezentată prin administrator Dumitru Rizu, şi Grup Media Sud Holding, prin administrator Mirela Camelia Mihalcea. Babinciucii s-au retras din business, iar administrator a fost numit Gold Video Production. În acelaşi an, SC Gold Video Production a preluat părţile sociale ale SC Algos Exim SRL de la Petrică Tomescu şi de la Doru Aita. În 2009, asociaţi ai Gold Video Production figurau mai multe societăţi din universul familiei Babinciuc-Trofim: Goldony Company, Autentic Media Art, Gold Consult, Elpida Oriental, dar şi Elena Babinciuc. Atunci, toţi aceştia s-au retras şi le-au lăsat locul Cameliei Lenuţa Trofim şi Steluţei Cătălina Covaciu, care devine administrator. În acelaşi an, Gold Video Production a intrat în SC Grup Media Sud Company în locul Grup Media Sud Holding şi al Elenei Babinciuc. În 2011, Gold Video Production se redenumeşte RVD& Partenerii Ialomiţa SA Constanţa. Numele Cameliei Lenuţa Trofim se regăseşte şi în celebrul dosar al Autogării Nord.

Menţionăm că am apelat la toate numerele care figurau la Registrul Comerţului în dreptul RVD şi Pensionarii SA, însă nu am putut contacta niciun reprezentant al societăţii.

Primarul Radu Mazăre a declarat că au fost îndeplinite toate condiţiile pentru organizarea acestei acţiuni, fiind publicate anunţuri atât în ziarele locale, cât şi în cele centrale, iar RVD şi Pensionarii SA a avut cea mai bună ofertă: „Au fost doar două oferte, iar aceasta a fost cea mai bună. Condiţiile le veţi afla la şedinţa de Consiliu Local".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii