Universitatea Ovidius Conferința „Emigrarea turcilor și tătarilor din România în Turcia între cele două Războaie Mondiale” (GALERIE FOTO)
Universitatea Ovidius: Conferința „Emigrarea turcilor și tătarilor din România în Turcia între cele douăInstitutul Yunus Emre din Constanța și Facultatea de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța în colaborare cu Turkish Airlines au organizat marți, 31 mai 2022, la Universitatea „Ovidius” din Constanța, conferința intitulată „Emigrarea turcilor și tătarilor din România în Turcia între cele două Războaie Mondiale”.
Discursurile de deschidere au fost susținute de Emanuel Plopeanu, decanul Facultății de Istorie și Științe Politice din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța și de Tuna Balkan, Coordonator al Institutului Yunus Emre din Constanța.
Emanuel Plopeanu a precizat că „volumul aflat în atenția noastră reușește să furnizeze o imagine de ansamblu a fenomenului de emigrare care a acoperit deceniul al IV-lea și care a luat prin surprindere atât statul român cât și statul turc.
Metin Omer propune o perspectivă istorică a integrării turcilor și tătarilor în spațiul românesc, după 1878, iar emigrarea este analizată în contextul politic al României interbelice și al relației cu Turcia republicană. Sunt surprinse eforturile făcute pentru ameliorarea condițiilor de emigrare, inclusiv prin semnarea unei convenții speciale între cele două țări dar și condițiile pe care le-au găsit turcii și tătarii în noua lor țară precum și nivelul – destul de ridicat – de adaptare și de integrare economică și socială, așa cum se reflectă în mărturiile vremii.”
„Aș dori să-i mulțumesc lui Metin Omer, care a cercetat și scris despre un subiect atât de important lăsându-și amprenta în istorie spre transmiterea ei către generațiile viitoare și, de asemenea, domnului profesor Hakan Kırımlı care a redactat prefața acestei cărți. De asemenea, doresc să mulțumesc conducerii Universității ”Ovidius” care ne-a găzduit astăzi și, bineînțeles, domnului decan al Facultății de Istorie și Științe Politice, conf.univ.dr. Emanuel Plopeanu. Domnii profesori Kırımlı şi Omer ne vor prezenta astăzi dimensiunile politice, diplomatice și sociologice ale emigrării turcilor și tătarilor din România în Turcia între anii 1918 – 1941.” a spus Tuna Balkan.
După ce a prezentat istoria emigrației tătarilor crimeeni, Hakan Kırımlı a precizat: “mă bucur că sunt astăzi alături de dumneavoastră la acest eveniment unde este lansată și cartea „Emigrarea turcilor și tătarilor din România în Turcia între cele două Războaie Mondiale. O lucrare importantă la care mă bucur că mi-am adus și eu contribuția. Eu însumi provenind dintr-o familie emigrată, pe linie paternă din Crimeea și pe linie maternă din Dobrogea. Ceea ce mai țin să precizez este faptul că în povestirile părinților mei legate de momentele petrecute în România nu auzeam niciodată vreun cuvânt defavorabil atât la adresa României cât și a românilor, iar acest lucru este foarte important în a crea o imagine de ansamblu cu privire la viața petrecută acolo.”
„Ceea ce aduce nou lucrarea „Emigrarea turcilor și tătarilor din România în Turcia între cele două Războaie Mondiale” este în primul rând o perspectivă a tuturor actorilor direct implicați: România, Turcia și comunitatea turcă și tătară. Acest lucru a fost posibil prin folosirea unor surse inedite în limbile turcă și română, a presei românești, turcești și a comunității”, a precizat Metin Omer.
Omer a continuat:
„Fenomenul emigrării a fost important atât pentru România, cât și pentru Turcia, însă nu a reprezentat cel mai discutat punct de pe agenda diplomatică a celor două țări. Foarte probabil, această situație s-a datorat dorinței ambelor părți de a reglementa situația și a-i ajuta pe emigranți. Divergențele cu privire la identificarea cauzelor emigrării au fost ușor rezolvate. Pentru o mai bună coordonare, în 1936, cele două țări au semnat Convenția pentru reglementarea emigrării populației turcești din Dobrogea.”
Evenimentul s-a încheiat cu sesiunea de autografe.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp