Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:18 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea „Ovidius” Constanța, convocată la Reuniunea Consorțiului Universitaria

ro

22 Apr, 2024 16:38 582 Marime text
Sursa foto: Universitatea „Ovidius” Constanța
 
  • În perioada 18-21 aprilie a.c., o delegație a Universității Ovidius din Constanța (UOC) a participat la lucrările reuniunii Consorțiului Universitaria, găzduită de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Delegația a fost condusă de rectorul UOC, conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, președintele Senatului universitar, prof. univ. dr. Diane Paula Vancea, și formată din prorectori, membri ai conducerii UOC și ai sindicatului.
La eveniment au participat reprezentanții celor nouă universităţi membre ale Consorţiului: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea din Bucureşti, Universitatea Babeş – Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Academia de Studii Economice din București, Universitatea din Craiova, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea Ovidius din Constanța şi, cu statut de invitat, Universitatea de Stat din Moldova, Chișinău.

În cadrul reuniunii s-au dezbătut cele mai relevante aspecte privind starea actuală a învățământului superior românesc, precum: managementul resurselor umane și evaluarea activității, programele de cercetare ştiinţifică şi transfer de cunoștințe, relaţiile internaţionale şi parteneriatele de studii şi cercetare, studiile doctorale, digitalizarea, programele de licenţă, masterat şi activităţile de formare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, managementul calității etc.”, se arată în comunicatul Universității „Ovidius” Constanța.

Consorțiul Universitaria a fost creat în anul 2009, prin decizia celor patru membri fondatori, reprezentând universitățile istorice ale țării din centrele academice tradiționale: Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea de Vest din Timișoara. În anul 2012, Consorțiul s-a extins cu Academia de Științe Economice din București, iar din 2021/2022 și cu alte universități deja reprezentative regional și vizibile și cu impact național (Universitatea din Craiova, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Ovidius din Constanța). Universitatea de Stat din Chișinău este membru asociat din 2018, având în prezent statut de invitat permanent la reuniunile Consorțiului Universitaria.

Consorțiul Universitaria este cea mai complexă structură academică de profil din România sub aspectul tradiției academice, al mărimii (include peste 42% din studenții și peste 40% din cadrele didactice din învățâmântul superior din țară), al distribuției regionale (fiecare regiune de dezvoltare a țării fiind reprezentată), al diversității programelor de studiu (majoritatea lor fiind membri în universități comprehensive) și al performanțelor în clasamentele internaționale.
 
Citește și

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Ierós”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii