Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:40 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Universitatea Ovidius din Constanța a participat la un târg educațional în Serbia (FOTO)

ro

25 Oct, 2022 15:37 1399 Marime text


Imagine de la eveniment, foto: UOC ȚUniversitatea Ovidius din Constanța (UOC) a participat sâmbătă, 22 octombrie 2022, la Begin Edu Fair, un târg internațional de prezentare a ofertei educaționale, activitate realizată în cadrul proiectului „Extinderea strategiei de internaționalizare și creșterea vizibilității Universității Ovidius din Constanța prin acțiuni de promovare în plan internațional ca universitate multiculturală comprehensivă” (ESPERO), informează prof. univ. dr. Cristina Duhnea, directorul proiectului.

Potrivit sursei citate, târgul s-a desfășurat la Belgrad, în Serbia, iar la eveniment au participat reprezentanți ai instituțiilor de învățământ superior din mai multe țări, precum: Austria, Azerbaijan, Cehia, Franța, Germania, Italia, România, Ungaria.

„Pe durata evenimentului le-am prezentat celor interesați programele de studii predate într-o limbă de circulație internațională la universitatea noastră și le-am oferit informații despre taxele de școlarizare și criteriile de admitere.

Totodată, cetățenilor străini, interesați să opteze pentru programele de studii predate în limba română, le-am oferit detalii despre posibilitatea de a se înmatricula la programul pregătitor. Sperăm ca interesul manifestat la standul nostru să fie fructificat în următoarea sesiune de admitere”, precizează Răzvan-Ionuț Drugă, referent în cadrul Biroului pentru Programul Erasmus Plus, care a participat din partea UOC la eveniment.


Imagine de la eveniment, foto: UOC
Proiectul „Extinderea strategiei de internaționalizare și creșterea vizibilității Universității Ovidius din Constanța prin acțiuni de promovare în plan internațional ca universitate multiculturală comprehensivă” (ESPERO), cod CNFIS-FDI-2022-0532, are o valoare totală de 311.500 lei și este unul dintre cele șapte proiecte ale UOC, finanțate de Ministerul Educației prin Fondul de Dezvoltare Instituțională.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii