Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:26 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Unul dintre subiectele la teza cu subiect unic de istorie a fost gresit

ro

21 May, 2009 17:54 1006 Marime text
Potrivit Realitatea.net , subiectul al doilea al testului semestrial de istorie a fost redactat greşit, iar Armata I a fost confundată cu cea de-a II-a. 

Spre deosebire de teza cu subiect unic de limba română, când elevii au avut de rezolvat un subiect greşit, eroarea a fost sesizată din timp şi corectată înainte să ajungă pe băncile şcolarilor. „Nu aş considera-o o greşeală. Din punctul nostru de vedere, problema care a apărut nu a creat niciun impediment în desfăşurarea în bune condiţii a tezei la Istorie. Copiii nu sunt afectaţi", a declarat Sorina Făsui, de la Comisia de Examinare Bucureşti, potrivit Realitatea.net. În acest caz, s-a dat vina pe dactilografă. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ nu consideră că această situaţie nu poate fi trecută cu vederea.  "Este o lipsă totală de profesionalism, de respect  faţă de elevi, faţă de opinia publică, de profesori şi ar trebui, în momentul de faţă, ca întregul personal din acest centru (de unde s-a produs greşeala, n. red.) să-şi dea demisia, în cap cu domnul Mirescu. Ministrul Educaţiei ar trebui să treacă la demiterea tuturor celor care au greşit", a declarat Aurel Cornea, preşedintele FSLÎ.

Subiectul la teza de la Istorie făcea referire la bătălia de la Mărăşti, în care a fost implicată Armata a II-a română. Ulterior, cu referire la aceeaşi bătălie, subiectul anunţa că Armata a I română, condusă de mareşalul Alexandru Averescu, a obţinut victoria împotriva trupelor germane şi austro-ungare, după o săptămână de luptă.

Ceea ce este greşit în subiect este faptul că Armata a II-a, ci nu Armata a I română a obţinut victoria la Mărăşti. Mai mult decât atât, Armata I nu a fost condusă de mareşalul Averescu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii