Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:39 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Comisarul european Thierry Breton, vizită în România. Ce s-a discutat

ro

18 Nov, 2021 08:31 1443 Marime text
  • Înaltul oficial european se va întâlni joi, 18 noiembrie, cu președintele României, Klaus Iohannis, cu Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății și cu Nicolae Ciucă, ministrul interimar al Apărării.
Comisarul european va participa și la o conferință de presă cu dr. Raed Arafat, secretar de stat, și cu lt. col. medic dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, pe teritoriul României, potrivit Comisiei Europene. 

Printre subiectele pe care acesta le va aborda se numără și vaccinarea anti-COVID.

„Este important pentru mine să vin, personal, la București pentru a discuta cu liderii politici din România în mod special despre situația îngrijorătoare generată de COVID-19. Odată cu venirea iernii, rata scăzută de vaccinare pune sănătatea cetățenilor români - de toate vârstele și categoriile sociale - în pericol.

Acest risc reprezintă totodată și o barieră în calea redresării depline a României și a Uniunii Europene în ansamblu. 

Trebuie încurajat efortul din partea tuturor părților interesate - Guvern, profesioniști din domeniul sănătății, ONG-uri și cetățeni - aștept cu interes aceste întâlniri productive", a declarat comisarul Thierry Breton, înainte de vizită.

Potrivit comisarului, „europa a furnizat vaccinuri sigure şi eficiente în timp record - România are tot ceea ce este necesar pentru a le folosi, a lupta împotriva reticenţei la vaccinare şi a opri răspândirea virusului".

La ora 13.00, oficialul se va întâlni cu şeful statului, iar la 14,00 cu Comisiile Parlamentare reunite ale Industriei, Afacerilor Europene şi Sănătate.

UPDATE

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a informat comisarul european despre situația epidemiologică la nivel național și despre stadiul în care se află campania de vaccinare anti-COVID-19 pe teritoriul României. 




De asemenea, Cseke Attila a discutat cu înaltul oficial european despre măsurile identificate pentru accelerarea campaniei de vaccinare care vor fi adoptate în perioada următoare. 

„Mulțumim pentru sprijinul constant al Comisiei Europene. Astăzi voi avea o convorbire telefonică și cu doamna Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătate.

Apreciem mesajul dumneavoastră puternic privind măsurile care trebuie luate pentru asigurarea liberei circulații în condiții de siguranță sanitară a cetățenilor europeni în contextul utilizării certificatului digital”, a declarat ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila.




Sursă foto: Ministerul Sănătății

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii