Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:53 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE 2. „Venea la cursuri cu geanta plină de cărţi" Inima profesorului Gheorghe Dumitraşcu a încetat să mai bată

ro

17 Jan, 2017 19:24 42600 Marime text
În această seară, am primit o veste tristă. Inima profesorului Gheorghe Dumitraşcu a încetat să mai bată. 

A murit, la ora 19.00, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Problemele de sănătate pe care le avea, din păcate, se agravaseră.

Gheorghe Dumitraşcu a contribuit decisiv la înfiinţarea Universităţii „Ovidius” din Constanţa. A fost o personalitate cu merite extraordinare, care a dus o viaţă închinată istoriei României.

În martie anul trecut, o premieră nedorită a avut loc în ședința de Consiliu Local Constanța. Propunerea ca prof. univ. dr. Gheorghe Dumitraşcu să devină cetățean de onoare al orașului nu a primit voturi suficiente, având șase voturi împotrivă, neîntrunind astfel cvorumul necesar desemnării. Cei adunați în sală special pentru acel eveniment au izbucnit în lacrimi. 

Scurt CV

Născut la 25 septembrie 1939, în satul Nisipari, comuna Castelu, Gheorghe Dumitrașcu a urmat școala primară în sat, între anii 1953-1956 cursurile Liceului teoretic Nicolae Bălcescu din Medgidia. Apoi, în perioada 1956-1961, Facultatea de istorie a Universității București. A fost cercetător științific la Institutul de istorie al Academiei, filiala Cluj, asistent și lector universitar la Institutul pedagogic din Constanța, profesor la Colegiul Mircea cel Bătrân,  muzeograf principal la Muzeul de istorie națională și arheologie Constanța. Doctorat în istorie în 1976, la Facultatea de istorie a Universității din București cu tema „Locul Partidului Țărănist Radical în istoria României, 1932-1938”.

De asemenea, a fost participant la revoluția română din decembrie 1989, președinte al Comisiei de învățământ, știință, cultură, presă, culte al Consiliului județean al Frontului Salvării Naționale, inițiatorul acestei organizații  în Constanța, precum şi membru fondator al FDSN, senator  FSN în primul Parlament al României, 1990-1992, președintele Grupului parlamentar român de prietenie cu Turcia, Ungaria și Bulgaria, senator FDSN-PSDR de Constanța în legislatura 1992-1996. A fost şi președinte al Comisiei de învățământ și cercetare științifică a Senatului din iunie 1994-2000.

Totodat, Gheorghe Dumitrașcu a fost  ferventul care a militat cu toată convingerea și autoritatea morală pentru înființarea unei  Universități la Constanța. Profesor universitar la Facultatea de istorie a Universității Ovidius a semnat peste 800 de articole de specialitate și studii, manuale, plachete de versuri, memorialistică.


UPDATE 1, ora 20.25
 
Oamenilor nu le vine să creadă că profesorul Gheorghe Dumitraşcu nu se mai află printre noi. Zeci de mesaje au fost postate în mediul online. Redăm câteva dintre ele:
 

„Sincere Condoleanțe familiei! Mare om! Extraordinar profesor! Patriot de excepție!”

„Îl ţin minte cum venea la cursuri cu geanta plină de cărţi.... pentru noi... A fost un om bun...”

„Dumnezeu să-l odihnească! Un mare OM şi mare PROFESOR pe care am avut onoarea să îl cunosc şi să îl am coleg!”

„Dumnezeu să îl ţină aproape. Un mare suflet şi profesor! Condoleanţe!”

„Off... Ce veste tristă. Dumnezeu să-l odihnească în pace! A fost un om deosebit şi un profesor extraordinar. Condoleanţe, familiei...”

„Dumnezeu să-l odihnească. Un om deosebit. Un intelectual desăvârşit şi un dascăl foarte apreciat.”

„Un om deosebit, un profesor desăvârşit şi un parlamentar şi om politic remarcabil al judeţului Constanţa pe care am avut onoarea să îl cunosc. Dumnezeu să-l odihnească în pace!” 



UPDATE 2, ora 22.14

Continuă să fie postate zeci de mesaje în mediul online. 

„Sincere condoleanţe! Am avut şi am un respect special pentru cel ce a fost prof univ dr Gheorghe Dumitraşcu!”

„Ne vom aminti întotdeauna cu respect de Gh. Dumitraşcu.”

„Dumnezeu să te odihnească în pace suflet bun şi frumos.”

„Îmi pare nespus de rău că nu mi-am găsit timp să-l mai întâlnesc pe acest minunat om. O mare pierdere. Dumnezeu să-l odihnească. Condoleanţe familiei.”

„Sincere condoleanţe. Sunt alături de familia unui om de mare onoare, care astăzi ne-a părăsit. Dumezeu să îl odihnească în pace.”




Citeşte şi Premieră rușinoasă la Constanța! Consilierii locali NU i-au acordat profesorului Dumitrașcu titlul de cetățean de onoare! (video)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Mihai 19 Jan, 2017 12:49 dascălul cel mai iubit
  • Mihaela Calin 18 Jan, 2017 02:09 Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Condoleante familiei! Fratelui meu i-a fost profesor la Mircea, iar eu am coincis cu el, in acelasi compartiment de tren, pe ruta Bucuresti - Constanta, pe vremea cand era senator, am conversat tot drumul...captiva!!!😓
  • Mariana 17 Jan, 2017 22:33 Un om deosebit, un bun patriot, un iubitor de adevar si istorie netrucata! Dumnezeu sa te odihneasca !
  • Petcuci Cornelia 17 Jan, 2017 21:33 Dumnezeu sa=l ierte si sa-l odihneasca in pace!
  • traian 17 Jan, 2017 19:55 a fost un om cinstit si bun. un istoric important. tarana usoara!