Update3. Managerul Căpăţînă neagă prezenţa carcalacilor/Dragomir – „Rezolvăm problemele în ordinea priorităţilor“ Un colonel din Constanţa îi scrie ministrului Sănătăţii despre salonul groazei din Spitalul Judeţean Constanţa
Update3. Managerul Căpăţînă neagă prezenţa carcalacilor/Dragomir – „Rezolvăm problemele în ordinea
22 Apr, 2015 01:49
ZIUA de Constanta
4044
Marime text
Col. (r) Remus Macovei, preşedintele Asociaţiei Cultul Eroilor „Regina Maria” Constanţa, a dat publicităţii o scrisoare deschisă adresată ministrului Sănătăţii, social-democratul Nicolae Bănicioiu, cu privire la ceea ce el consideră a fi condiţiile deplorabile pe care trebuie să le suporte bolnavii în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Redăm integral, în cele ce urmează, scrisoarea deschisă semnată de Remus Macovei.
“Scrisoare deschisă adresată domnului ministru Nicolae Bănicioiu
Salonul 3110
Domnule ministru, mă numesc Macovei Remus, am 62 de ani, sunt pensionar şi locuiesc în Constanţa.
La 7 aprilie 2015 am avut ghinionul, urmare a unor ameţeli, să fiu internat în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, secţia Neurologie. Am fost repartizat în salonul 3110. Acesta, având dimensiunile de 6m/6m, avea instalate 6 paturi. 4 erau ocupate de pacienţi cu atacuri cerebrale, imobilizaţi la pat, echipaţi cu pamperşi. Al cincilea coleg de salon suferea de o afecţiune a coloanei, dar se putea mişca. La 10 aprilie 2015, acesta a fost externat, în locul său fiind internat un pacient cu atac cerebral, imobilizat şi acesta la pat.
De cel puţin patru ori pe zi infirmierele schimbau pamperşii colegilor mei de salon. Vă puteţi închipui , domnule ministru, mirosul care se instala în salon în această perioadă? Singura posibilitate de aerisire o reprezenta uşa salonului, care în permanenţă a stat deschisă. Silit de împrejurări, am deschis de câteva ori fereastra, pentru scurte perioade de timp, având în vedere pericolul apariţiei altor complicaţii medicale.
Deşi în salon era instalat dispozitivul de alarmare a personalului medical, acesta nu funcţiona, în caz de urgenţă singura posibilitate de comunicare reprezentând-o strigătele pacienţilor.
În salon, cu toate eforturile făcute de infirmiere, carcalacii se mişcau în voie pe pereţi, noptiere şi paturi.
La grupul sanitar uşa nu se închidea, wc-ul nu avea capac, iar spaţiul destinat duşului, care era dezmembrat, era utilizat pentru adăpostirea diferitelor materiale - ploşti, urinale, etc.
În această perioadă am asistat la scene de coşmar. Periodic, unul din colegi îşi smulgea branulele, tuburile pentru transfuzii şi pamperşii, făcându-şi nevoile direct în pat. Alt coleg, în urma unui puternic puseu de vomă, a acoperit cu mizeria rezultată pereţii şi spaţiul adiacent patului său. Alt coleg, după ce îşi frământa excrementele, se ungea cu ele pe corp.
În perioada internării, cel mai greu era noaptea, când nici nu se punea problema odihnei din cauza horcăielilor, strigătelor şi sforăiturilor colegilor de salon.
Vreau să vă aduc la cunoştinţă, domnule ministru Nicolae Bănicioiu, că medicamentele, pamperşii, şerveţelele umede, alifiile şi apa plată necesare pacienţilor din salonul 3110 erau procurate exclusiv de către rudele acestora.
În noaptea de 12/13 aprilie 2015, încă un pacient aflat în stare gravă a fost adus în salon pentru a fi cuplat la instalaţia de oxigen. Doamna doctor, care a însoţit acest pacient, la intrarea în salon a solicitat o mască, din cauza mirosului insuportabil. După 14 ore de agonie acest pacient a decedat, noi asistând neputincioşi la ultimile lui clipe de viaţă.
În dimineaţa zilei de 15 aprilie, încă un pacient din salon a decedat, dar de această dată am avut noroc, în momentul în care acesta şi-a dat obştescul sfârşit, mă deplasasem să îmi ridic documentele de externare.
Aş vrea să mulţumesc întregului personal medical al secţiei - medici, asistente şi infirmiere - care chiar şi în aceste condiţii mizerabile, încercau să-şi facă cât mai bine meseria.
După această experienţă traumatizantă, îmi permit, domnule ministru Nicolae Bănicioiu, să vă adresez următoarele întrebări:
Aceasta este reforma sistemului medical realizată de politicienii români?
În condiţiile în care eu, cetăţean onest al României, timp de 41 de ani mi-am achitat integral CAS -ul, îndeplinind astfel obligaţia prevăzută de art. 56(1) din Constituţie, de ce reperezentanţii statului roman nu îşi îndeplinesc corespunzător atribuţiile privind garantarea ocrotirii sănătăţii şi organizarea asistenţei medicale, prevăzute la art. 34 al legii fundamentale a României?
Aţi iniţiat, domnule ministru Nicolae Bănicioiu, “Proiectul de Lege cu privire la prestarea de servicii medicale la cererea pacientului, în spitalele publice” prin care se urmăreşte creşterea simţitoare a nivelului veniturilor personalului medical. Aparent, legea este bună, dar prezintă un inconvenient esenţial. Plătitorul de CAS, pentru a putea beneficia de alte servicii medicale în cadrul unui spital, va trebui să plătească suplimentar. De ce şi de unde, domnule ministru Nicolae Bănicioiu? Rudele celor din salonul 3110 abia făceau faţă cheltuielilor care, în mod normal, ar fi trebuit asigurate de spital.
Conform previziunilor istoricului israelian Yuval Noah Harari, care prognozează că până în anul 2050 oamenii foarte bogaţi vor fi imortali (vor muri doar în urma unor accidente sau dacă sunt asasinaţi) urmare a faptului că la fiecare 10 ani îşi vor putea face o “revizie tehnică” generală, care le va permite să evite moartea din cauza vârstei. Ceilalţi, săracii, plătitorii de CAS, vor continua să moară. Acesta este modelul de asistenţă medicală pe care doriţi să îl implementaţi şi în România, domnule ministru Nicolea Bănicioiu?
V-am scris aceste rânduri cuprins de revoltă. Pe parcursul întregii vieţi nu am întâlnit atâta suferinţă şi mizerie cât am descoperit pe parcursul celor opt zile de internare în salonul 3110. În aceste condiţii, îmi permit, domnule ministru Nicolae Bănicioiu, să vă atrag atenţia asupra faptului că, instituţional şi moral, sunteţi obligat să acţionaţi cu fermitate şi eficienţă pantru ca în spitalele din România să nu mai existe niciun astfel de salon”.
Remus Macovei
UPDATE1 :
Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Dănuţ Căpăţînă, a recunoscut că pentru pacienţii din Secţia de Neurologie condiţiile de cazare nu sunt tocmai bune. „Secţia de Neurologie nu a fost reabilitată este o prioritate pentru noi. Vom căuta fonduri şi secţia ar putea intra în reabilitare după ce vom termina lucrările la Secţia de Pediatrie“, a declarat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, managerul unităţii sanitare. Acesta însă a negat că în saloanele spitalului ar exista carcalaci. „Ne este adevărat. Din 8 în 8 săptămâni se face dezinsecţie. Zilele trecute a fost efectuată dezinsecţie“, susţine Dănuţ Căpăţînă. În ceea ce privesc acuzaţiile cCol. (r) Remus Macovei precum că „medicamentele, pamperşii, şerveţelele umede, alifiile şi apa plată necesare pacienţilor din salonul 3110 sunt procurate exclusiv de către rudele acestora“, Dănuţ Căpăţînă a menţinonat că „în Spitalul Judeţean Constanţa, pacienţii nu cumpără nici medicamente, nici matariale sanitare“.
UPDATE 2:
Cristinel Dragomir, vicepreşedintele CJC cu atribuţii de preşedinte, a precizat, la rândul său, că este la curent cu toate problemele din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. „Cunosc foarte bine problemele Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa, dar nu putem să le rezolvăm pe toate din lipsă de fonduri. Le rezolvăm pe toate în odinea priorităţilor“, a precizat Cristinel Dragomir.
UPDATE 3:
Contactat telefonic, un reprezentat al Biroului de Presă al Ministerului Sănătăţii a precizat că nu ştie dacă scrisoarea deschisă, semnată de Remus Macovei, a ajuns la ministrul Nicolae Bănicioiu. „Domnul Remus Macovei va primi, personal, un răspuns la scrisoarea adresată ministrului Sănătăţii, după ce va ajunge la noi“, a răspuns reprezentatul Biroului de Presă al Ministerului Sănătăţii.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- oarepanacand 04 May, 2015 20:59 Domnul doctor Dănuț Căpățînă încearcă să dreagă busuiocul, dar chiar și el știe că afirmațiile lui nu prea au acoperire. O singura măsură ar putea avea efect pentru eradicarea carcalacilor și anume gazarea, repetată de 2-3 ori la interval de patru săptămâni atat cât durează ciclul reproductiv la acești gândaci, de la depunerea ouălor până la ecluzarea larvelor. Dar acest lucru este imposibil fără "golirea" spitalului de pacienți și personal și prezintă un real pericol pentru locuitorii din imediata vecinătate a spitalului. De asemenea ținând cont de multe amănunte legate de clădirea spitalului, de labirintul de țevi și cabluri care traversează spitalul în lung și-n lat, în sus și-n jos, șne putem da seama că onor carcalacii (oare de ce nu este acest cuvânt și-n DEX?), au o foarte mare marjă de opțiuni din care pot alege unde să plece când pe un etaj se face dezinsecție, urmând a reveni după ce se mai "primenește" aerul. Legat de afirmația că în Spitalul Clinic Județean Constanța, nimeni nu cumpără medicamente sau materiale sanitare, adcest lucru este adevarul gol goluț. În spital nu cumpără nimeni, toată lumea cumpără de la farmaciile apărute ca ciupercile în jurul spitalului. Păi nu?
- Damian 03 May, 2015 17:37 Cum poate domnul Manager sa spuna ca nu se cumpara medicamente cand tocmai ieri 02.05.2015 am fost nevoiti sa cumparam medicamentele pentru fratele meu internat la etaj 2. Si inca nu se stie de luni cand v-a face analizele sa nu fie nevoie sa cumparam alte medicamente. si ca fim crezuti avem si bonul de casa de la farmacia de la intrare in spital
- ramona 29 Apr, 2015 14:55 Foarte adevarat! Pacientii nu mint chiar daca dl. meneger se face ca ploua!
- georgiana 23 Apr, 2015 12:20 Este foarte adevarat. Este plin de gandaci....plin plin plin. Sectia de neurochirigie este plina de gandaci. Am fost aolo internata cu un copil de 6 ani si nu am dormit noapte pentru a imi putea feri copilul de gandaci.....este groaznic si cand spun asta nu exagerez cu nimic. A trebuit sa ne mutam la un alt spital privat ca sa nu mi se imbolnaveasca un copil proaspat operat.
- vasile 22 Apr, 2015 21:10 Dr.Capatina va aduc doua bonuri fiscale cu medicamentele cumparate unei paciente internate datate 21.04 si 22.04.si lista data de pe sectie cu medicamentele ce sunt necesare.
- pacient 22 Apr, 2015 14:21 asa e NU pacientii cumpara medicamente si papersi... ci rudele lor!