Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:30 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

USR Constanţa solicită public primarului Vergil Chiţac eliberarea din funcţie a Viorelei Mirabela Călin şi organizarea unui nou concurs pentru postul de secretar general al Primăriei Constanţa!

ro

04 May, 2022 10:29 1440 Marime text
USR Constanța

USR Constanţa solicită public primarului Constanței eliberarea din funcţie a Viorelei Mirabela Călin.


Redăm mai jos comunicatul de presă din partea USR Constanța 


În timp ce în alte primării din oraşe mari ale ţării se fac progrese semnificative pe partea transparenţei şi bunei desfăşurări a procesului administrativ, constănţenii încă se află la cheremul unor impostori, adepţi ai dosarului cu şină înghesuit la sertar.


Zeci de certificate de urbanism şi autorizaţii de construire stau chiar şi câte 300 de zile în sertarele din biroul Viorelei Mirabela Călin. Solicitări, adrese oficiale şi documente importante sunt băgate „la dulap“ şi „uitate“. Aspecte esenţiale pentru o bună desfăşurare a activităţii administrative sunt ignorate total de către doamna secretar general, cum ar fi comunicarea corespondenţei venite pe adresa Primăriei în atenţia consilierilor locali.


Aceeaşi Viorela Mirabela Călin refuza organizarea sedinței extraordinare pe tema suspendării regulamentului de acces în Zona Peninsulară. De ce?



Pentru că primarul Vergil Chiţac insistă să ţină pe unul dintre cele mai importate posturi din cadrul Primăriei o persoană care şi-a dovedit, în acte, incompetenţa.


Amintim că Viorela Mirabela Călin a picat examenul susţinut pentru postul de secretar general al Primăriei Constanţa, funcţie în care fusese delegată prin dispoziția primarului Vergil Chițac încă din iunie 2021. Concursul, susţinut chiar în a treia zi de Crăciun, a fost picat cu brio de Viorela Mirabela Călin şi, în prezent, organizarea acestuia face obiectul unei anchete a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Cu toate acestea, doamna Călin e ţinută, cu grijă, în birou.


Lipsa de transparenţă şi incompentenţa Viorelei Mirabela Călin au ieşit la suprafaţă şi când consilierii USR Constanţa au depus, încă din luna septembrie 2021, un proiect de HCL privind semnarea unui protocol cu ANFP pentru utilizarea aplicației informatice în vederea extragerii printr-un soft a unei părți din subiectele concursurilor pentru funcționari publici.



Doamna Călin a considerat că un asemenea proiect nu are ce căuta pe ordinea de zi a Şedinţei de Consiliu Local Municipal. În luna noiembrie 2021 am revenit cu o adresă în care i s-a explicat că acest proiect a fost deja implementat în mai multe primării din ţară şi că este depusă chiar o propunere legislativă pentru implementarea lui. 121 de zile mai târziu, solicitarea USR Constanţa a fost clasată, fără niciun răspuns! La finalul lunii martie 2022, consilerii USR au revenit cu o solicitare către Secretariatul General, pentru a primi un răspus la proiectul depus anul trecut. Nici până în prezent nu a fost oferită o explicaţie, deşi, din punct de vedere legal, acest lucru trebuia făcut în cel mult 10 zile.


USR Constanţa a insistat şi continuă să pună accentul pe transparentizarea activităţii din cadrul Primăriei Constanţa, însă incompetenţi precum Viorela Mirabela Călin, susţinuţi de aparatul administrativ al primarului Vergil Chiţac, continuă să ocupe fotolii comode pe mulți bani publici în timp ce constănţenilor, literalmente, li se închid uşile în nas.
 

Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii