Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:35 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Va avea 60 de apartamente și spațiu comercial la parter Bloc de zece etaje, lângă Liceul Tehnologic „C.A. Rosetti“

ro

08 Jun, 2015 00:00 2394 Marime text
Pe Șoseaua Mangaliei nr. 59A, lot S9, zona bloc SM1 - bloc SM2, va fi ridicat un bloc de zece etaje, cu destinație locuințe colective. Noua construcție va avea o înălțime de 36,40 de metri liniari și va cuprinde 60 de apartamente.
 
SC Poliplast Conf SRL a depus la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța memoriul de prezentare al proiectului „Imobil locuințe D+P+10 etaje“. Potrivit acestuia, imobilul va fi ridicat pe un teren cu numărul cadastral 220488, în suprafață totală de 498 mp, amplasat în intravilanul municipiului Constanța, pe Șoseaua Mangaliei nr. 59A lot S9, zona bloc SM1 - bloc SM2. Vecinătățile terenului sunt: la est - Liceul Tehnologic „C.A. Rosetti“, la nord - proprietate a Consiliului Local, la sud - alee carosabilă acces incintă, la vest - Șoseaua Mangaliei. Pe terenul descris liber de sarcini, în suprafață totală de 498 mp, s-a propus construirea unei clădiri D+P+10 etaje, locuințe colective, cu spații comerciale la parter. Imobilul va fi structurat astfel: parcare de 60 de locuri la demisol, spațiu comercial la parter și apartamente de una, două și trei camere la etajele I-X, câte șase apartamente pe nivel. Clădirea va avea accesul principal pietonal dinspre Șoseaua Mangaliei.

Despre Poliplast Conf SRL

Cu sediul social în municipiul Constanţa, strada Maramureş, societatea a fost înregistrată în anul 2011. Firma are un capital social subscris de 50.200 de lei, integral vărsat, compus din 5.020
de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 10 lei. Potrivit Registrului Comerțului, societatea îl are ca asociat unic și administrator pe Gheorghe Muşu, născut pe 26.10.1955, în satul Vasile Alecsandri, Tulcea. Activitatea principală a societății este „fabricarea materialelor plastice în forme primare“. Gheorghe Muşu a mai fost asociat și în societățile DAMI SRL și Naționala 121 SRL, în prezent radiate.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii