Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
Advertisement
19:26 26 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Valentin Ciuceanu, reales preşedinte al Consiliului de Administraţie al Societăţii Mobitom SA

ro

24 Nov, 2017 00:00 3718 Marime text
La Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor soietăţii Mobitom SA din data de 04.05.2017, s-au prezentat posesorii a 888.316 de actiuni, reprezentând 98,678% din capitalul social.
 
În conformitate cu prevederile actelor constitutive ale societăţii şi cu menţiunile din ordinea de zi stabilită prin convocare, acţionarii prezenţi, reprezentând majoritatea, au votat mai multe decizii.
 
Astfel, a fost revocat din funcţia de administrator din Consiliul de Administratie, precum şi din funcţia de preşedinte al Consiliului Administraţie Valentin Ciuceanu, începând cu data de 27.09.2017. Cea de-a doua decizie se referă la numirea în funcţia de administrator în Consiliul de Administraţie al Societăţii Mobitom SA Valentin Ciuceanu. Mandatul administratorului este pentru o perioadă de 4 ani, începţnd cu data de 27.09.2017 şi conduce cu puteri depline. Valentin Ciuceanu a fost ales şi Preşedinte al Consiliului de Administraţie.
 
Societatea Mobitom SA are sediul pe strada Ion Roată. Înmatriculată în anul 1991, firma are un capital social subscris de 2.250.542,5 lei, integral vărsat, compus din 900.217 acţiuni. Valoarea unei acţiuni este de 2,5 lei. Firma este controlată de acţionarul persoană juridică SC Five-Holding SA, cu 98,678% din capitalul social, şi de Asociaţi Listă (acţionari), cu 1,322% din capitalul social. Administratorii Mobitom SA sunt Valentin Boros, David Sisu şi Valentin Ciuceanu. Mobitom SA se ocupă de fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice. Reamintim că Mobitom a fost implicată în proiectul locuinţelor ieftine pentru tineri şi a câştigat, în 2008 şi în 2009, numai de la Primăria Constanţa, licitaţii în valoare de aproape 2.300.000 de lei fără TVA. Asta ca să nu mai punem la socoteală numeroasele contracte încheiate cu CJC-ul condus de fostul preşedinte, Nicuşor Constantinescu, dar şi cu instituţiile subordonate Primăriei sau Consiliului Judeţean. În portofoliul companiei se numără proiecte precum fântânile arteziene din Constanţa, Aqua Magic, reabilitarea Delfinariului şi Spectrum Residences. Firma a fost controlată de defunctul Gheorghe Oancea, care avea în portofoliul său şi afaceri precum On Plonge, Plonge Prest, Plonge, Shark şi Five-Holding.

Despre Five-Holding SA 

Firma Five-Holding SA a fost înfiinţată în anul 1998 şi are sediul social în municipiul Constanţa. Capitalul social subscris, de 1.550.000 de lei, integral vărsat, este compus din 6.200 de acţiuni, fiecare în valoare de 250 de lei. Acţionar persoană juridică este SC Ditline Investments Ltd, cu sediul în Cipru, Nicosia, cu 86% din capitalul social. Acţionari persoane fizice sunt Ionuţ Oancea, născut pe 5.05.1974, în Constanţa, Rareş Drăistaru-Oancea, născut pe 4.08.2007, în Constanţa, Oana Drăistaru-Oancea, născută pe 16.01.2013, în Constanţa, Alexandru Oancea, născut pe 13.11.1979, în Constanţa, fiecare cu 3,5% din capitalul social. Persoane împuternicite Victor Fedul - membru în CA, Gabriel Culea - membru în CA, SC Anirva Manager SRL, reprezentată de Valentin Ciuceanu. Five-Holding SA desfăşoară activităţi de comerţ cu ridicata al materialului lemnos, al materialelor de construcţii şi al echipamentelor sanitare.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii